BBC, CNN şi Euronews, publicitate de $50 milioane în lupta contra Covid-19 – Cronica de Business

1. Conducerea WarnerMedia, o divizie a gigantului AT&T, urmează să fie preluată de Jason Kilar, un fost șef al companiei de streaming Hulu. (Bloomberg)

2. Producătorul mexican de bere Grupo Modelo, care comercializează berea Corona, și-a suspendat activitatea, din cauza răspândirii pandemiei coronavirusului. (Profit.ro)

3. Operatorul aerian Condor ar putea fi preluat de guvernul german, după ce o potențială tranzacție prin care compania urma să fie vândută polonezilor de la LOT a fost afectată de criza globală. (Reuters)

4. BBC World News, CNN International şi Euronews vor oferi spaţii de publicitate în valoare de $50 milioane organizaţiilor şi agenţiilor de sănătate publice pentru a lupta contra pandemiei de coronavirus. (News.ro)

5. Societățile de asigurare autorizate și reglementate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au subscris, în anul 2019, prime brute în valoare de aproximativ 11 miliarde lei, în creștere cu peste 8% față de valoarea înregistrată în anul 2018. (Profit.ro)

Bonus:

6. Franța și Germania au lansat două planuri financiare de susținere a startup-urilor afectate de pandemia globală, în valoare de €4 miliarde, respectiv €2 miliarde. (CNBC)

Ți-ar mai putea plăcea
Germania va înceta să mai cumpere cărbune din Rusia, la 1 august, iar din 31 decembrie va opri și importurile de petrol rusesc – Cronica de Business
Sistemul bancar din România a trecut pe exces de lichiditate – Cronică de Business