Studiu: România are capacități de producție care ar putea asigura în întregime necesarul de alimente al populației – Cronica serii
1. La momentul de față, România are capacități de producție care ar putea asigura în întregime necesarul de alimente al populației. Datele apar într-un studiu publicat azi care arată că în intervalul 2014 – 2018, necesarul de consum ar fi putut fi acoperit în proporție de 100% de capacitățile de procesare interne, pe când în cazul anului 2019 previziunile specialiștilor indică un grad de acoperire care se apropie de 100%. Cei mai buni ani din acest punct de vedere au fost anii 2015 și 2016 când capacitatea României a depășit cu peste 10% consumul. (Profit.ro)
2. Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a declarat azi că Guvernul nu ia în calcul scenariul tăierii de salarii sau pensii, în contextul crizei economice provocate de epidemia de coronavirus. De asemenea, el a mai precizat că nici despre restructurări în sectorul bugetar nu se discută în acest moment. (News.ro)
3. Peste 862.000 de contracte de muncă au fost suspendate, până în 2 aprilie, cele mai multe, aproape 240.000, fiind din industria prelucrătoare. Până la aceeași dată, peste 173.000 de contracte au încetat. (Profit.ro)
4. Numărul americanilor care au depus documentele pentru a intra în șomaj a ajuns la 6,6 milioane. (WSJ)
5. Industria HoReCa şi turismul sunt grav afectate, a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, care face un apel la cei care au plătit avansuri, să nu meargă să ceară rambursarea într-un ritm susţinut, deoarece riscă să ducă firmele în faliment. (News.ro)
6. Valabilitatea documentelor emise de Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, respectiv serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor aflate în coordonarea metodologică a Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratul General pentru Imigrări se prelungește până la încetarea stării de urgență și sunt recunoscute de autorități pe teritoriul României. (Profit.ro)
Una din Cronica de Tehnologie: Se estimează că Google a folosit 2,3 miliarde galoane (aproximativ 8,7 miliarde litri) de apă anul trecut în centrele sale de date din trei state americane. Google are 21 de centre de date și nu face publice datele legate de consumul de apă. (Bloomberg)
7. Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi-a exprimat regretul faţă de întârzierea reacţiei Uniunii Europene (UE) împotriva pandemiei noului coronavirus în Italia, într-un editorial publicat în presa italiană, în care scrie ”vă prezint scuzele mele, suntem (împreună) cu voi”. (News.ro)
8. Datoriile celor mai mari 30 țări în curs de dezvoltare (piețe emergente) au ajuns la $72500 miliarde anul trecut. În ultimii 10 ani datoriile au crescut cu 168%.
9. 5 zile din martie au intrat în top 10, pentru ultimii 22 de ani, ca număr de verificări efectuate de FBI pentru cei care au solicitat permise de port arma. În total un număr de 3,7 milioane de astfel de cereri au fost procesate de FBI luna trecută. (Axios)
10. O excursie de 8 zile, din care 3 cu scufundări, la Groapa Marianelor, cel mai adânc loc de pe Planetă, costă $750.000 de persoană. (Link)
Fotografia serii – După aproape o lună de haos și stres, secția de Urgențe a spitalului Ospedale Maggiore din Parma, Italia este goală. Marco Vasini: