România cheltuie anual 493 euro pentru sănătatea fiecărui cetățean, cel mai puțin din UE – Cronica dimineții

1. Cheltuielile totale pentru sănătate sunt în România cele mai mici din Uniunea Europeană, de numai 493 de euro per capita, potrivit celor mai recente date disponibile la nivelul UE. La distanță foarte mare, în penultima țară din UE, Bulgaria, cheltuielile pentru bunuri și servicii de sănătate sunt cu circa 20% mai ridicate, de 591 euro pe cap de locuitor. (Profit.ro)

2. Coronavirusul COVID 19 nu se transmite prin aer, ci prin picăturile pe care o persoană infectată le generează atunci când tușește, strănută sau vorbește. Aceste picături sunt grele și nu plutesc prin aer, ci cad pe podea sau pe suprafața obiectelor, conform Organizația Mondială a Sănătății. (Hotnews)

3. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunțat că medicii nu pot refuza tratamentul unui pacient pe motiv că acesta nu a fost testat pentru Covid-19 şi că personalul sanitar nu poate refuza detaşarea la alte spitale. În plus, Arafat anunţă trecerea serviciilor de ambulanţă în subordinea şefilor Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă şi amenajarea unui al doilea spital militar în curtea spitalului CFR din Constanţa. (News.ro)

4. Ordonanța militară nr 3, conform căreia persoanele cu vârsta de peste 65 de ani puteau ieși din casă doar între orele 11.00-13.00, a fost modificată astfel încât aceștia să poată merge la spital pentru tratament în orice interval au nevoie, a anunțat seară ministrul de Interne, Marcel Vela. (News.ro)

Una din analiza săptămânala a Cronicii Externe: Există riscul ca Europa să piardă bătălia comunicațională cu China, dacă la nivelul percepției publice China apare ca fiind statul care îi ajută pe europeni, în timp ce aliații și vecinii lor își văd de problemele lor interne.

5. Prețurile la energie, gaze, salubritate și carburanți nu mai pot fi majorate, ci doar să scadă, a decis Guvernul aseară. Comercianții și furnizorii de servicii energetice, de carburanți și salubritate nu mai pot majora prețul comparativ cu actualul nivel, ci doar să îl scadă, în funcție de cerere și ofertă.  (Profit.ro)

6. Doctorul Anthony Fauci, expert respectat în boli infecțioase și consilierul lui Donald Trump în ceea ce privește epidemia de coronavirus, a declarat că între 100.000 și 200.000 de americani ar putea muri din cauza Covid-19, în timp ce milioane vor fi infectați. (BBC)

7. Administrația americană a anunțat că va extinde recomandările pentru distanțarea socială până la 30 aprilie. Președintele Trump spera să “repornească” economia înainte sărbătorile pascale. (WSJ)

8. Diferența dintre Donald Trump și Joe Biden este foarte mică în ultimul sondaj care testează pe cine vor vota americanii la alegerile prezidențiale din noiembrie. Trump a câștigat 7 procente comparativ cu februarie și este credidat cu șanse mai mari de cei care analizează economia, în timp ce Biden punctează mai bine la americanii care vor un sistem medical performant. (WashingtonPost)

Una din Cronica de Carte: UNESCO oferă acces gratuit la biblioteca sa digitală, unde puteți descoperi cărți, articole științifice, documente și fotografii, în șapte limbi diferite (World Digital Library)

9. Volkswagen ar putea fi forțată să concedieze din angajați dacă pandemia nu va fi controlată în curând. Constructorul german are fabricile închise și pierde $2,2 miliarde pe săptămână. (Reuters)

10. În New York City, numărul celor care au sunat la 911 (numărul de urgență) l-a depășit pe cel din ziua atacurilor teroriste asupra Turnurilor Gemene. (NYTimes)

Fotografia dimineții – Un preot catolic din Maryland, SUA, îi spovedește pe credincioși, pe stradă, păstrând distanța recomandată. Rob Carr / Getty:

Ți-ar mai putea plăcea
Ponderea costului dobânzilor în PIB estimat pentru acest an trece pentru prima dată de pragul de 2% – Cronica dimineții
Regele Charles al III-lea a fost încoronat – Cronica dimineții