Guvernul spaniol a decis interzicerea oricărei concedieri în timpul pandemiei de coronavirus – Cronica dimineţii

Din motive tehnice am publicat cu întârziere această cronică. Ne cerem scuze pentru acest lucru.

1. Execuţia bugetului general consolidat pe primele două luni s-a încheiat cu un deficit de 8,3 miliarde lei, 0,73% din PIB. Cheltuielile pentru investiţii s-au dublat, la 3,2 miliarde lei, iar cheltuielile de personal au crescut cu aproape 10%, la 17,32 miliarde lei. (News.ro)

2. Aproape jumătate din locuitorii Planetei sunt izolați la domiciliu în 180 de țări. (StirileProtv)

3. Carrefour România și-a asumat promisiunea de a plafona prețul pentru până la 500 de produse esențiale, în perioada 25 martie – 19 aprilie. Este primul retailer care are o astfel de inițiativă. (Profit.ro)

4. ”Este clar” că economia mondială a intrat în recesiune, o consecinţă a pandemiei noului coronavirus care se răspândeşte în lume, a dedclarat directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional (FMI) Kristalina Gheorghieva. Recesiunea va fi ”mai degrabă profundă” în 2020, în schimb, Gheorghieva vede o relansare economică în 2021, cu condiţia ca guvernele să ia măsuri adecvate şi ”coordonate”. (News.ro)

Una din Cronica Externa: Un guvernator al unui stat mexican a declarat că săracii sunt imuni la virusul COVID-19, arătând că toți cei contaminați sunt oameni bogați, deci este un virus al celor înstăriți. (AbcNews)

5. Președintele Trump le-a ordonat, în baza stării de urgență si a Legii privind Producţia de Apărare, celor de la GM și Ford să înceapă imediat producția de ventilatoare. (WSJ)

6. Guvernul spaniol a decis ieri interzicerea oricărei concedieri în timpul pandemiei de coronavirus, în momentul în care sindicatele estimează că un jur de un milion de salariaţi vor fi temporar în şomaj. (News.ro)

7. Statele Unite a devenit prima țară din lume care a depășit 100.000 de cazuri de infectare cu Covid-19. Rata deceselor rămâne relativ constantă la ~1.5%. (CNN)

8. Statul New York, cel mai afectat de pandemie, vrea să-și tripleze numărul de paturi, de la 53.000 la 140.000+, prin deschiderea a 8 spitale temporare. (Reuters)

9. Macedonia de Nord a devenit vineri cel de-al 30-lea stat membru al NATO, în urma unui proces îndelungat care a inclus schimbarea numelui pentru această țară din Balcanii de Vest. (Profit.ro)

10. O pisică din Bruxelles a fost testată pozitiv pentru Covid-19. Este primul caz de transmitere de la om la pisică. (The Bruxelles Times)

Fotografia dimineții – Papa Francisc s-a rugat singur aseară, în Piața Sf Petru, pentru omenire:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – La patru ani de la alegerea in functia de presedinte, Iohannis lanseaza proiectul “Romania Educata”
Studiu australian: Persoanele infectate cu Covid-19 au o memorie imună care le protejează timp de cel puțin 8 luni de o nouă infecție – Cronica dimineții