Uber ia în considerare să livreze medicamente – Cronica de Tehnologie

1. Facebook a lansat un nou design pentru versiunea sa de desktop, a cărui principală noutate este dark mode. Noul design, care seamănă din multe puncte de vedere cu varianta mobilă, trebuie activat deocamdată manual din meniul Settings. (Profit.ro)

2. Netflix scade bitrate-ul pentru a reduce cu 25% traficul făcut de utilizatorii săi din Europa. Măsura vine ca răspuns la cererea trimisă ieri de Uniunea Europeană, care recomanda reducerea calități streaming-ului video pentru a nu exista riscul “sugrumării” internetului (Reuters). YouTube a anunțat, de asemenea, că va reduce calitatea video la rezoluție standard în Europa (Reuters)

3. Numărul curselor Uber a scăzut cu 60%-70% în orașele cele mai afectate de coronavirus. Compania americană ia în considerare să livreze medicamente în această perioadă. (TechCrunch)

4. Disponibilitatea celor mai importante produse Apple, inclusiv a iPhone-urilor, s-a îmbunătățit considerabil, semn că producția partenerilor Apple din China revine la normal. Lansarea noului iPhone cu 5G, programată în toamnă, nu pare să fie afectată de coronavirus. (AppleInsider)

5. Numărul de stream-uri pentru cele mai populare 200 de melodii de pe Spotify a scăzut semnificativ în țările europene cele mai afectate de coronavirus. În Italia, scăderea este de 23% în perioada 3-17 martie. (Hypebeast)

6. Microsoft va lansa anul acesta DirectX 12 Ultimate, versiune care se va concentra pe unificarea facilităților disponibile dezvoltatorilor de jocuri pentru PC și Xbox. (The Verge)

7. Microsoft Teams a sărit într-o săptămână de la 32 milioane de utilizatori zilnici, la 44 milioane. Platforma de comunicare și colaborare, care nu a fost scutită de probleme tehnice în ultimele săptămâni, va lansa anul acesta și o serie de funcții noi, printre care reducerea în timp real a zgomotului din timpul apelurilor. (VentureBeat)

8. Amazon confirmă prima infectare cu coronavirus în rândul angajaților săi din Statele Unite. Depozitul în cauză, din Queens, New York, a fost închisă temporar, iar toți angajații au fost trimiși acasă și își vor primi în continuare salariile întregi. (The Atlantic)

9. Izolarea crește traficul de date din rețelele Vodafone și cu 50% în unele țări europene. În Marea Britanie creșterea este de 30%. (The Guardian)

10. Afișările făcute de stream-urile de gaming au crescut cu 15% pe YouTube și 10% pe Twitch în ultima săptămână. Timpul alocat live streaming-ului în Italia a crescut față de luna trecută cu 66%. (The Verge)

Ți-ar mai putea plăcea
Studiu: ChatGPT a fost mai bun decât medicii la diagnosticarea corectă a bolilor – Cronica de Tehnologie
Amazon Prime a trecut de 200 de milioane de abonați – Cronica de Tehnologie