Ministrul Sănătății: Nu este o boală foarte complicată, dar consumă foarte multe resurse logistice – Cronica dimineții

1. Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat că România evită greşelile altor state care au amestecat pacienţii infectaţi cu coronavirus şi a spus despre această boală că este una nu foarte complicată, dar care consumă foarte multe resurse logistice. (News.ro)

2. Un studiu arată că dacă autoritățile chineze ar fi acționat cu trei săptămâni mai devreme, ar fi fost posibilită limitarea geografică a epidemiei și reducerea cu 95% a cazurilor. (Axios)

3. OMV Petrom a ieftinit în această noapte carburanții cu 10 bani/l, prețul unui litru de benzină ajungând la 4,5 lei. (Profit.ro)

Una din Cronica de Business: Bogații lumii au cheltuit un total de peste $1 miliard pentru a-și mari participațiile în diverse companii, pe fondul scăderii dramatice a burselor din toată lumea. (Bloomberg)

4. Creșterea economică a României a fost revizuită în scădere pentru a treia oară în două săptămâni, de această dată la 1,8%, în timp ce șomajul ar urma să înregistreze una dintre cele mai mari creșteri din regiune și să ajungă la aproape 6%. Datele apar într-o analiză realizată de Erste Bank. (Profit.ro)

5. 96% dintre micile afaceri americane simt deja efectele epidemiei de coronavirus. Datele apar într-un sondaj realizat de Goldman Sachs pe 10.000 de antreprenori. (Axios)

6. Guvernatorul Californiei a anunțat instituirea carantinei în statul american. California are o populație de 40 milioane locuitori. (WashingtonPost)

7. Numărul cererilor pentru intrarea în șomaj, în California, au crescut, marți, de la o medie de 2000 pe zi, la 80.000. (LATimes)

Una din Cronica Externă: Vânzările de arme au crescut în săptămânile recente cu până la 300% într-o singură zi, pe fondul panicii generate de COVID-19, a declarat directorul de afaceri publice al Centrului de Informații al FBI, exclusiv pentru Newsweek. (Newsweek)

8. Preşedintele american, Donald Trump, a anulat summitul G7 prevăzut în iunie la Camp David din cauza pandemiei de coronavirus. (Hotnews)

9. Senatoarea republicană Kelly Loeffler a vândut, împreună cu soțul ei, acțiuni în valoare de $1.275.000 și $3.100.000, după ce pe 24 ianuarie a fost prezentă la o ședință în care a primit informații oficiale despre noul coronavirus. Ulterior ea a cumpărat acțiuni la o companie care produce software pentru munca de la distanță. (Link)

10. Startup-ul american Lime, un serviciu care permite închirierea de trotinete și biciclete electrice, retrage vehiculele din SUA și Europa, inclusiv din România, din cauza pandemiei de coronavirus. (Profit.ro)

Fotografia dimineții – Selfie la Paris în vremuri de Covid-19:

Ți-ar mai putea plăcea
Premieră în România: un bărbat va sta 10 luni în închisoare pentru că a lovit cu palma posteriorul unei tinere – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Franța, Spania și Belgia vor un Brexit fără acord