Statele Unite au aprobat folosirea împotriva noului coronavirus a clorochinei, un tratament împotriva malariei – Cronica serii

1. Președintele Iohannis a făcut apel, astăzi, la românii din diaspora să nu vină în țară cu prilejul sărbătorilor de Paște, având în vedere pandemia de coronavirus. (Profit.ro)

2. Parlamentul a aprobat azi, în unanimitate, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis privind încuviinţarea stării de urgenţă. Votul a avut loc online din cauza măsurilor de prevenire a infectării cu coronavirus, iar parlamentarii au avut la dispoziţie şapte minute pentru a vota. (News.ro)

3. Statele Unite au aprobat folosirea împotriva noului coronavirus a clorochinei, un tratament împotriva malariei care a „rezultate preliminare foarte foarte încurajatoare”, a anunțat joi președintele Donald Trump. (Hotnews)

4. Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că va implementa un program multianual de sprijinire a IMM-urilor pentru diminuarea efectelor răspândirii virusului Covid – 19, prin garantarea unor credite, subvenţionarea dobânzilor pentru aceste finanţări, facilităţi pentru societăţile care întâmpină dificultăţi financiare, prorogarea termenelor de depunere a cererilor de restructurare a obligaţiilor bugetare şi a termenelor de plată a impozitelor locale datorate de populaţie. De asemenea, Fiscul va suspenda popririle pentru populaţie, iar IMM-urile care obţin certificat de situaţie de urgenţă vor putea amâna plata utilităţilor şi a chiriilor. (News.ro)

5. Pedeapsa pentru declararea necorespunzătoare a adevărului, pentru a ascunde riscul de infectare cu o boală contagioasă, va fi de închisoare între unu şi cinci ani, conform OUG de modificare a Codului penal. Aceeaşi pedeapsă se va aplica persoanelor care nu respectă carantina sau spitalizarea, dacă astfel se răspândeşte boala, în timp dacă în acest fel se produce moartea unor oameni pedeapsa a fi între 5 şi 12 ani. (News.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: Apple a prezentat un nou iPad Pro, în două versiuni, de 11 inch (de la $799) și de 12,9 inch (de la $946) și o tastatură cu trackpad vândută separat. Principalele noutăți ale tabletei care arată identic cu modelul anterior sunt chipset-ul A12Z Bionic și camera LIDAR de pe spate care este folosită pentru aplicații și jocuri de realitate augmentată și pentru a crea un efect de profunzime mai accentuat în fotografii. Cea mai notabilă absență este 5G-ul. (Profit.ro)

6. Guvernul a stabilit că în timpul stării de urgenţă, pentru perioada suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, în cazul întreruperii temporare a activităţii, indemnizaţia de care beneficiază salariaţii să fie suportată din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Nivelul indemnizaţiei va fi de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat plătit din fondul de salarii, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. (News.ro)

7. Termenul de depunere a declarațiilor fiscale nu va fi amânat, astfel că firmele care au obligația să transmită informațiile către ANAF trebuie să o facă în termenul legal, până la 25 martie. (Profit.ro)

8. Facebook a lansat un portal cu informații despre coronavirus din surse oficiale. Informațiile vor ajunge și în aplicația Facebook, unde vor fi afișate tuturor utilizatorilor chiar deasupra news feed-ului. (Washington Post)

9. Acțiunile unei singure companii prezente în indicele FTSE 100, al bursei londoneze, sunt pe plus, de la începutul anului. Este vorba de Ocado Group, o companie care livrează mâncare online. (Bloomberg)

10. Uniunea Europeană le-a cerut platformelor de streaming, inclusiv Netflix și YouTube, să limiteze calitatea serviciilor pentru a preveni suprasolicitarea rețelelor broadband, în condițiile în care zeci de milioane de persoane lucrează de acasă din cauza pandemiei de coronavirus. (Profit.ro)

Bonus: Premierul Olandei, Mark Rutte, le-a cerut olandezilor să stea liniştiţi deoarece există suficientă hârtie igienică pentru următorii zece ani. (News.ro)

Statuia lui Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro este iluminată cu steagurile țărilor unde s-au înregistrat decese din cauza coronavirusului. Wagner Meier/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Românii au returnat în februarie 5 milioane de ambalaje pentru care au plătit garanție – Cronica serii
Meteorologii au emis primul cod roșu de caniculă din această vară – Cronica serii