Cel puțin unul din iPhone-urile de anul acesta va avea un sistem foto 3D pe spate – Cronica de Tehnologie
1. Reluarea producției în fabricile Foxconn decurge peste așteptări, spune chiar șeful și fondatorul Terry Gou. Majoritatea fabricilor și partenerilor companiei care asamblează iPhone-urile sunt în China, iar luna trecută, din cauza virusului COVID-19, Foxconn a înregistrat cea mai mare scădere a veniturilor din ultimii șapte ani. (Reuters)
2. Cel puțin unul din iPhone-urile de anul acesta va avea un sistem foto 3D pe spate. Compus dintr-un laser, un senzor și suportul software necesar, acest sistem este util pentru crearea efectelor de profunzime, care-și găsesc aplicare în fotografie și realitate augmentată. (FastCompany)
3. Operatorul american de comunicații AT&T a anunțat că renunță temporar la limitările de trafic ale conexiunilor fixe la internet, pentru a veni în sprijinul celor care lucrează de acasă pentru a se proteja de coronavirus. (Vice)
4. Microsoft a lansat de urgență un patch pentru o vulnerabilitate despre care s-a aflat în urmă cu câteva zile și care afectează Windows 10 și Windows Server 2019. Aceasta permite atacatorilor să se conecteze la sistemele care au activat serviciul de rețea SMB și să ruleze cod cu drepturi de administrator. (ZDNet)
5. Airbnb a avut o pierdere de $276.4 milioane în Q4 (aproape dublă YoY), înainte să sufere și efectele cauzate de coronavirus. Veniturile din aceeași perioadă cu ajuns la $1.1 miliarde, în creștere cu 32%. (Bloomberg)
6. Bitcoin și-a pierdut un sfert din valoare în 24 de ore, ajungând la $5,678, cel mai redus nivel din mai 2019. A revenit apoi rapid la $6,550. (CoinDesk)
7. IBM dă în judecată Airbnb pentru folosirea ilegală a patru brevete cu descrieri vagi, precum afișarea reclamelor într-un serviciu interactiv sau navigare îmbunătățită cu ajutorul bookmark-urilor. Din acest considerent, IBM, care a folosit în trecut aceeași strategie împotriva unor companii online precum Twitter și Groupon, este acuzat că acționează precum un “patent troll” care înregistrează special brevete generice pentru a șantaja alte companii. (FT)
8. Google spune că G Suite a ajuns la 2 miliarde de utilizatori activi lunar, însă nu detaliază câți sunt plătitori și câți folosesc gratuit servicii precum Gmail sau Drive. (Axios)
9. Toți angajații Twitter sunt obligați să lucreze de acasă pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19. (Profit.ro)
10. Apple ar urma să lanseze modele noi de MacBook Pro și MacBook Air cu tastaturi bazate pe sistemul “foarfece”, cândva în al doilea trimestru. Apple a revenit la acesta după ce sistemul “fluture” a contribuit la defectarea în timp a tastaturii din cauza prafului. (MacRumors)