Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea a fost prinsă în flagrant de procurorii DNA, după ce ar fi luat mită 120.000 lei – Cronica serii
1. Încă două cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate în România, a anunţat azi secretarul de stat în MS Nelu Tătaru. Este vorba despre un bărbat din Maramureş şi despre o femeie din Timiş. (News.ro)
2. Bursa americană a deschis și sesiunea de azi pe scădere, pe fondul temerilor legate de noul coronavirus. Indicele Dow Jones Industrial a scăzut cu aproape 800 de puncte și se află la minus 15% comparativ cu vârful înregistrat în 12 februarie. (WSJ)
3. Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea a fost prinsă în flagrant de procurorii DNA, după ce ar fi luat mită 120.000 lei într-un caz de achiziție de produse de protecție împotriva coronavirus. Sorina Pintea urmează să fie prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă. (Adevarul)
4. Lucian Heiuş, deputat de Hunedoara, este propus pentru a ocupa funcţia de ministru al Finanţelor Publice în locul premierului Cîţu. Heiuş a intrat în politică în 1999, este inginer de profesie şi a lucrat în sectorul privat până în 2005, ulterior având mai multe funcţii de conducere în direcţiile de Finanţe Publice din Hunedoara şi Timiş. (News.ro)
Una din Cronica de Business: De 1 Martie și de Ziua Femeii, vânzările de flori vor aduce importatorilor și florăriilor o cifră de afaceri de peste €20 milioane. (Startup Cafe)
5. Corpul de control al prim-ministrului a constatat, în urma unei verificări efectuate la Metrorex, o serie de deficiențe privind contractul și execuția proiectului ”Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei – Pantelimon. Potrivit raportului Corpului de control, contractul de proiectare și execuție a structurii de rezistență fost modificat prin 12 documente, crescând cu peste 130 milioane lei și depășind astfel 1 miliard de lei. (Profit.ro)
6. Candidatul PLUS la Primăria Capitalei, Vlad Voiculescu, a anunţat azi că nu merge mai departe cu candidatura sa, după ce PNL a anunţat că îl susţine pe Nicuşor Dan pentru aceasta funcţie. (News.ro)
7. Turcia a decis să nu îi mai oprească pe refugiaţii sirieni să ajungă în Europa pe pământ sau pe mare, a declarat joi un oficial turc. Declaraţia a fost făcută în anticiparea sosirii iminente a refugiaţilor din regiunea Idlib din Siria, unde aproape 1 milion de oameni şi-au părăsit locuinţele pentru a fugi din calea războiului dintre forţele guvernamentale siriene, ajutate de Rusia, şi rebelii susţinuţi de Turcia. (News.ro)
Una din Cronica de Divertisment: Miami Bici a devenit cel mai popular film românesc în funcție de numărul de spectatori din weekendul premierei. Lansat în cinematografe în 21 februarie, producția a înregistrat 154.420 de spectatori în primele trei zile și a depășit astfel recordul stabilit recent de o altă comedie, “5Gang: Un altfel de Crăciun”. (Cinemagia)
8. Marele Ducat de Luxemburg va deveni, începând cu data de 1 martie 2020, prima țară din lume în care utilizarea întregii rețele de transport public va fi gratuită. (Profit.ro)
9. Astronomii au anunțat descoperirea unei exoplanete mari, la 124 de ani lumină, care îndeplinește condițiile pentru existența vieții. (Link)
10. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis că regula împărtăşirii clericilor şi credincioşilor din acelaşi Sfânt Potir rămâne neschimbată. El a subliniat că preoţii vor explica tuturor credincioşilor că această împărtăşire nu a fost vreodată şi nu va fi un pericol pentru cineva. (News.ro)
Fotografia serii vine din Idlib, Siria, unde orașul Ariha a devenit un oraș fantomă, locuitorii fugind pentru a scăpa de conflictul armat dintre trupele guvernamentale și rebelii susținuți de Turcia. Muhammed Said/Anadolu Agency/Getty Images: