Premiera săptămânii în cinematografele din România este documentarul “colectiv” – Cronica de Divertisment

1. Premiera săptămânii în cinematografele din România este documentarul “colectiv”, care abordează incendiul care a avut loc în clubul Colectiv în 2015. Documentarul prezintă corupția, minciunile și manipulările apărute după tragicul eveniment prin ochii pacienților arși (Tedy Ursuleanu), ai medicilor (Camelia Roiu), ai jurnaliștilor (Cătălin Tolontan) sau ai oficialilor din Guvern (Vlad Voculescu, fost ministru al Sănătății). Documentarul este regizat de Alexander Nanau. (Trailer)

2. Între timp, “The Invisible Man” (“Omul invizibil”) este un film cu accente horror în care Cecilia Kass (interpretată de Elisabeth Moss) fuge de iubitul ei bogat, dar obsedat de control. În scurt timp, fostul iubit se sinucide și îi lasă aproape întreaga avere, însă treptat Cecilia realizează că este hartuită de o ființă care nu poate fi văzută. (Trailer)

3. Cei care iubesc animalele de companie vor descoperi în “The Call of the Wild” (“Chemarea străbunilor”) un film despre Buck, un câine îndepărtat de stăpâni care ajunge în Alaska în timpul goanei după aur din anii 1890. Aici, Buck are parte de o aventură spectaculoasă și ajunge treptat liderul echipei de câini de sanie. (Trailer)

4. Producția non-americană a săptămânii este “10 jours sans maman” (“10 zile fără mamă”), un film franțuzesc în care un tată este nevoit să preia rolul de mamă timp de 10 zile, interval de timp în care soția lui este plecată într-o vacanță. (Trailer)

5. Cinematograful Happy Cinema va proiecta documentarul “Concerto: A Beethoven Journey” (“Concerto: A Beethoven Journey”), care urmărește activitatea pianistului norvegian Leif Ove Andsnes în timpul concertelor din operele lui Beethoven. Documentarul va fi proiectat de vineri până duminică la ora 19:00. (Trailer)

Cronica recomanda cea mai nouă animație realizată de Disney Pixar. “Onward / Tot înainte” redă povestea a doi frați elfi adolescenți care pornesc într-o călătorie neobișnuită pentru a descoperi dacă mai există magie în lume, aventura aceasta fiind doar un pretext minunat pentru maturizare și întărirea legăturii dintre ei. Filmul este distribuit în România de Forum Film și va avea premiera pe 6 martie 2020, filmul fiind în format 3D, subtitrat și dublat.

6. Vineri, 28 februarie, pe platforma de streaming Netflix are loc premiera celui de-al doilea sezon al documentarului “Formula 1: Drive to Survive”. Producția analizează povestea sezonului 2019 al Formulei 1 cu imagini din culise și interviuri cu cei mai importanți piloți și manageri. Spre deosebire de primul sezon, în noul sezon au participat activ la producție și echipele de top Ferrari și Mercedes. (Trailer)

7. Postul TV History va transmite începând de duminică, 1 martie, de la ora 21:00, noul documentar „Mâncarea pe care s-a întemeiat lumea”, care spune istoria unora dintre cele mai cunoscute branduri de mâncare din lume. Printre primele branduri analizate sunt McDonald’s, Heinz, KFC sau Mars. (Trailer)

8. Trupa americană de rock Papa Roach va susține marți, 3 martie, un concert la Arenele Române în cort încălzit, iar biletele au un preț general de 185 de lei. În deschidere va cânta trupa americană Ice Nine Kills. (IaBilet)

9. Miercuri, 4 martie, cu începere de la ora 21:30, trupa rock Vunk își invită fanii la localul Hard Rock Cafe pentru un concert. Un bilet cu loc la masă costă 124 de lei, în timp ce biletul fără loc este disponibil pentru 74 de lei. (IaBilet)

10. Miami Bici a devenit cel mai popular film românesc în funcție de numărul de spectatori din weekendul premierei. Lansat în cinematografe în 21 februarie, producția a înregistrat 154.420 de spectatori în primele trei zile și a depășit astfel recordul stabilit recent de o altă comedie, “5Gang: Un altfel de Crăciun”. (Cinemagia)

Ți-ar mai putea plăcea
Premiera săptămânii în cinematografele din România este filmul de acțiune “Greenland” – Cronica de Divertisment
Seria de filme „Rocky” cu Sylvester Stallone, din 1 mai pe HBO Go – Cronica de Divertisment