Dacia a anunțat că amână extinderea capacității de producție la uzina de la Mioveni – Cronica serii

Euro a atins azi un nivel record, fiind cotat la 4,7834 lei.

1. Oficialii Dacia au anunțat că amână extinderea capacității de producție la uzina de la Mioveni ca urmare a estimărilor cu privire la scăderea vânzărilor de mașini în Europa. O parte din investiția de 100 de milioane de euro a fost deja realizată, iar programul inițial prevedea o creștere a capacității de producție de la 350.000 de unități pe an la 406.000 de unități anual. (Automarket)

2. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele pentru numirea şefilor Parchetului General, DNA şi DIICOT: Gabriela Scutea, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Crin-Nicu Bologa în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie și Giorgiană Hosu în funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. (News.ro)

3. Termenul de 30 iunie 2020, asumat de toate părțile implicate, pentru finalizarea Magistralei 5 de metrou Eroilor – Râul Doamnei rămâne ferm, a dat asigurări ministrul Transporturilor, Lucian Bode. (Profit.ro)

4. Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a anunțat lansarea Programului Prima Casă 2020, ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finanțelor Publice, a acordului de distribuire pentru suma de 1,98 miliarde lei din plafonul total de 2 miliarde lei, alocat pentru anul 2020. (Hotnews)

Una din Cronica de Business: Compania de lenjerie intimă Victoria’s Secret va fi vândută la o evaluare de $1,1 miliarde. (Wall Street Journal)

5. Instituţiile fac din nou apel la populaţie să nu mai apeleze abuziv 112, întrucât se mobilizează forţe impresionante şi ar putea fi întârziate intervenţiile în situaţii reale, la oameni care chiar au nevoie de ajutor. Opt secunde a durat apelul prin care un bărbat a anunţat azi că a pus o bombă la un mall din Bucureşti. Cinci instituţii au intrat în alertă, fiind mobilizaţi 100 de oameni şi evacuaţi peste o mie de clienţi. (News.ro)

6. Ministerul Sănătății recomandă Parlamentului să nu interzică expunerea țigărilor în magazine, reclamele la țigări, acțiunile de promovare și distribuirea gratuită de mostre de produse din tutun, precum și sponsorizarea de evenimente de către companiile producătoare de tutun, așa cum prevede un proiect de lege inițiat anul trecut și aflat în procedură parlamentară. (Hotnews)

7. Uniunea Europeană a publicat un prim set de propuneri legislative pentru “crearea unei Europe pregătite pentru Era Digitală”. Propunerile reglementează partajarea corectă și transparentă a datelor între instituții și companii private, precum și sistemele de inteligență artificială care reprezintă un “risc mare”. (TechCrunch)

8. Sectorul bancar din China s-ar putea confrunta, anul acesta, cu o creștere a creditelor neperformante de până la 7.700 miliarde de yuani (1.100 miliarde de dolari) dacă epidemia cu noul coronavirus nu atinge punctul culminant până în aprilie. (Profit.ro)

Una din Cronica Externa: Recep Erdogan a amenințat cu o intervenție în forță în nordul Siriei, în Idleb, dacă forțele armatei siriene nu se retrag din dincolo de pozițiile militare ale Turciei. Discuțiile dintre Rusia și Turcia privind situația din nordul Siriei au eșuat. În ultimele 3 luni aproape un milion de sirieni au fost obligați să își părăsească casele. (AlJazeera)

9. Timpul petrecut vizionând jocuri de Șah pe Twitch a crescut din 2016 cu 500%. Românca Alexandra Botez, care este prima femeie președinte a Clubului de Șah al Universității Stanford și câștigătoare a Woman FIDE Master, are peste 60.000 de abonați pe Twitch. (NBCNews)

10. Dieta mediteraneană (fructe, legume, nuci, leguminoase, ulei de măsline și pește) ajută la sănătatea intestinului, în special la persoanele în vârstă. Concluzia apare într-un nou studiu care a analizat 612 persoane care trăiesc în Franța, Italia, Marea Britanie, Polonia și Olanda. (Link)

Mii de femei au protestat la Buenos Aires, Argentina, cerând legalizarea avortului. Enrique Garcia Medina/EPA:
Ți-ar mai putea plăcea
Firmele au acumulat restante de peste 2 miliarde de euro la taxe, la finalul lui iunie – Cronica serii
Depozitele în lei ale populației au crescut cu 14% în ultimele 12 luni – Cronica serii