Marți, 25 februarie, pe Netflix va avea loc premiera celui de-al cincilea sezon al serialului “Better Call Saul” – Cronica de Divertisment
1. Weekend inedit la cinema, cu o producție italiană, două filme românești și o animație. Cea mai interesantă opțiune este “Il traditore” (“Trădătorul”), un film italian inspirat din fapte reale despre viața lui Tommaso Buscetta, primul informator din interiorul clanului Cosa Nostra al mafiei siciliene a anilor ‘80. (Trailer)
2. Pentru cei mici și pentru cei care preferă să se relaxeze există “Sonic the Hedgehog”, o combinație între un film de comedie și o animație în care extraterestrul animat Sonic ajunge pe Pământ și se aliază cu Tom Wachowski pentru a-l opri pe diabolicul doctor Robotnik interpretat de Jim Carey. (Trailer)
3. Între timp, „Miami Bici” este un film românesc regizat de Jesús del Cerro în care tinerii Ion și Ilie se duc la Miami în mijlocul iernii pentru a trăi “visul american”. Ei încearcă să se îmbogățească rapid prin intermediul unor afaceri dubioase cu un alt român din Florida, Mișu. Evident, la mijloc apare și o poveste de dragoste între Ion și Ioana, o fată de moravuri ușoare. (Trailer)
4. Nu în ultimul rând, Radu Jude este regizorul filmului “Tipografic Majuscul”, care combină povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care în 1981 a scris pe ziduri o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, cu imagini de arhivă ale Televiziunii Romane din aceeași perioadă. (Trailer)
Cea mai nouă animație realizată de Disney Pixar, “Onward / Tot înainte” redă povestea a doi frați elfi adolescenți care pornesc într-o călătorie neobișnuită pentru a descoperi dacă mai există magie în lume, aventura aceasta fiind doar un pretext minunat pentru maturizare și întărirea legăturii dintre ei. Filmul este distribuit în România de Forum Film și va avea premiera pe 6 martie 2020, filmul fiind în format 3D, subtitrat și dublat.
5. După o serie proiecții speciale în orașe precum Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara, Craiova, Brașov, București, Iași, Galați și Constanța, documentarul “colectiv” va putea fi urmărit în avanpremieră miercuri (26 februarie) și joi (27 februarie) în câteva cinematografe din țară. Documentarul are ca temă incendiul de la clubul Colectiv din 2015. (Trailer)
6. Marți, 25 februarie, pe platforma de streaming Netflix va avea loc premiera celui de-al cincilea sezon al serialului “Better Call Saul”. Producția este un spin-off al celebrului serial “Breaking Bad”, iar noul sezon va avea în total 10 sezoane și se va încheia în aprilie 2020. (Trailer)
7. Documentarul “Ieșirea trenurilor din gară” regizat de Radu Jude și istoricul Adrian Cioflâncă va avea premiera mondială miercuri, 26 februarie, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Filmul este un montaj realizat din fotografii de arhivă și documente referitoare la Pogromul de la Iaşi din iunie 1941. (Hotnews)
8. Astăzi, de la ora 19:00, la Sala Dalles din București rulează piesa de teatru “Mic și al dracu’” regizată de Maia Morgenstern, care asigură și scenografia. Piesa atacă principalele moravuri de acum 70 de ani, iar biletele de acces costă 50 de lei. (Bilete)
9. Stațiunea montană Bukovel din Ucraina găzduiește în perioada 26 februarie – 1 martie evenimentul Bukovel Music Festival, în cadrul căruia vor concerta, printre alții, INNA, Pascal Junior, Stefan Biniak sau Ahmet Kilich. În total, la festival vor fi peste 50 de artiști din România, Ucraina, Turcia, Spania, Germania și Italia. Prețurile biletelor variază între 30 euro și 40 euro. (IaBilet)
10. Serviciul de streaming Netflix nu mai oferă o lună de abonament gratuit pentru utilizatorii noi de pe piața din România. În schimb, cei care se abonează la planurile Minim (8 euro) și Standard (10 euro) primesc în prima lună acces la planul Premium (12 euro), care oferă calitate 4K și posibilitatea de a urmări conținut pe patru dispozitive simultan. (Pagina de Seriale)