Comisia Europeană a revizuit în urcare estimările privind creșterea economiei României – Cronica serii
1. Comisia Europeană a revizuit în urcare estimările privind creșterea economiei României în 2020 și 2021. Noua estimare arată o creștere de 3,8% în acest an și de 3,5% anul viitor. (Profit.ro)
2. Un român de pe nava de croazieră Diamond Princess, aflată în carantină la Yokohama, Japonia, a fost depistat pozitiv la coronavirus. (News.ro)
3. Hubei, provincia chineză aflată în epicentrul epidemiei de coronavirus, a raportat azi cel mai grav bilanț al epidemiei de până acum: 242 de noi decese și alte 15.000 de cazuri. Numărul foarte mare vine după ce autoritățile au început să folosească tomografia computerizată (CT) pentru a descoperi semne ale infecției cu virusul. (Hotnews)
4. Rata anuală a inflaţiei a scăzut în ianuarie până la 3,6%, după ce a urcat în decembrie 2019 la 4,04%. Preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a scăzut în ianuarie, faţă de decembrie, cu 2,1%. (News.ro)
5. Datoria externă totală a României a crescut cu 6,16 miliarde euro anul trecut, la 106 miliarde euro. Datoria externă publică a depăşit 39 miliarde euro. (News.ro)
Una din Cronica de Business: Afacerile cu flori au crescut considerabil în ultimii cinci ani, cu 96% față de 2014 și cu 6% față de 2017, la 330 milioane de lei în 2018. (Startup Cafe)
6. Fostul preşedinte al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză Ion Ghizdeanu este urmărit penal pentru că ar fi falsificat peste o mie de procese verbale în care menţiona că proiectele propuse spre finanţare, prin Fondul de Investiţii, au fost analizate. ”În realitate, membrii comisiei nu s-au întrunit niciodată”, au transmis procurorii, care au stabilit că lista de proiecte a fost stabilită arbitrar de inculpat. (News.ro)
7. Estimările arată că cererea pentru petrol, la nivel mondial, va scădea în primul trimestru al acestui an cu 435.000 de barili pe zi. Este prima scădere, la nivel de trimestru, din ultimii 10 ani. (CNN)
8. 9000 de amenzi au acordat polițiștii șoferilor prinși în trafic fără RCA valabil în cursul anului trecut. Numărul a crescut cu 6.5% față de 2018. (Automarket)
Una din Cronica Externa: Papa Francisc a respins pentru moment propunerea unor cardinali de a permite numirea unor preoți catolici căsătoriți în zonele izolate, ceea ce marchează o victorie a forțelor conservatoare din Biserica Catolică, care privesc o astfel de decizie ca un bulgăre care va duce la eliminarea celibatului pentru preoți și la distrugerea tradițiilor Bisericii. (NYTimes)
8. Toshiro Muto, preşedintele Comitetului de Organizare al Jocurilor Olimpice de la Tokyo, a declarat că nu este luată în calcul varianta amânării sau anulării JO. Muto a precizat că există multe “zvonuri iresponsabile” în contextul răspândirii coronavirusului. (News.ro)
10. 95 de milioane de americani au folosit un serviciu de streaming în ultimul an. 10.7 milioane dintre aceștia împart un cont cu alte persoane, privând companiile de streaming cu $995 milioane. (Variety)