Nume de gala la meciul de retragere al lui Adi Mutu I Cronica Sportiva
1. Foştii fotbalişti Fabio şi Paolo Cannavaro au confirmat participarea la meciul de retragere al lui Adrian Mutu, care va avea loc, la 13 iunie, pe Cluj Arena, au anunţat organizatorii evenimentului. Printre foşii jucători care îi vor fi alături fostului internaţional român se numără si Alessandro Del Piero, Francesco Totti, Andrea Pirlo, Gennaro Gattuso, Sebastien Frey, Mirel Rădoi, Ciprian Marica, Lucian Sânmărtean, Dorin Goian, Marius Niculae şi Giani Kiriţă.
2. FIA şi Formula One Group au anunţat, miercuri, amânarea Marelui Premiu al Chinei, programat la 19 aprilie, din cauza coronavirusului. O eventuală dispariţie din calendar a cursei de la Shanghai lasă o lună între Marele Premiu al Vietnamului, aflat la prima ediţie şi programat la 5 aprilie, şi Marele Premiu al Olandei, care revine în Marele Circ, la 3 mai.
3. Ministru Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, miercuri, că patinoarului Mihai Flamaropol, ale cărui lucrări de refacere sunt blocate din cauza unui conflict între Primăria Municipiului Bucureşti şi executant, nu poate fi preluat de Compania Naţională de Investiţii, astfel că mai uşor este de a construi de la zero un alt patinoar, într-un alt loc.
4. Campioana României la volei masculin, Arcada Galaţi, a învins miercuri, pe teren propriu, formaţia turcă Galatasaray Istanbul, scor 3-2, în manşa retur din optimile de finală ale Cupei CEV, dar ratează calificarea în faza sferturilor de finală ale competiţiei. Scorul pe seturi a fost 25-17, 25-15, 18-25, 23-25, 15-8, după 105 minute de joc. În tur, Galatasaray s-a impus însă cu 3-0.
Echipa de volei masculin ACSVM Zalău a fost învinsă miercuri, pe teren propriu, de formaţia cehă CEZ Karlovarsko, scor 3-1, şi în manşa retur a optimilor de finală ale Challenge Cup, şi a ratat astfel calificarea în faza sferturilor de finală ale competiţiei. Scorul pe seturi a fost 25-20, 25-20, 19-25, 23-25, după 95 minute de joc. În tur, cehii au câştigat cu 3-0,
5. Naţionala de baschet masculin se pregăteşte, de miercuri, la BT Arena din Cluj-Napoca, cu 16 jucători, din care doi de la cluburi din străinătate, pentru partida cu campioana mondială en-titre, Spania, din 20 februarie, şi cea cu Israel, din 24. În lot se află şi al doilea american naturalizat, Kristopher Richard, coechipier cu Giordan Watson, la CSM Oradea.
6. Din Casa Liga 1:
Academica Clinceni s-a înţeles cu Universitatea Craiova pentru împrumutul lui Jovan Markovic, un tânăr jucător, 18 ani, care deja a debutat în Liga I
Gigi Becali spune că Nedelcu s-a răzgândit şi nu mai vrea să meargă în Ungaria
Fundaşul Fomba Bourama a fost achiziţionat de Poli Iaşi sub formă de împrumut până la vară de la Ceahlăul Piatra Neamt
Atacantul Alexandru Popescu a revenit sub vechiul contract la Universitatea Craiova, el evoluând ultima oară la Academica Clinceni
Antrenorul Mihai Teja, suspendat două etape după ce a fost trimis în tribună la meciul cu Dinamo
7. Internaţionalul marocan Hakim Ziyech, de la Ajax Amsterdam, ar putea ajunge la Chelsea pentru 45 de milioane de euro, scrie publicaţia De Telegraaf. Transferul ar urma să se facă în vară.Hakim Ziyech a marcat opt goluri şi a dat 19 pase decisive în acest sezon, în toate competiţiile.
8. Mai multe personalităţi sportive, între care Simona Halep, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Gabriela Szabo şi Camelia Potec, au mers, miercuri, la Palatul Parlamentului, pentru a susţine cauza sportului românesc într-o conferinţă de presă la care au participat şi parlamentari. Ei au cerut crearea unei infrastructuri şi un buget mai mare pentru sport.
9. Portarul echipei FC Porto Iker Casillas intenţioenază să candideze la preşedinţia Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), a anunţat postul de radio Cadena Ser. În vârstă de 38 de ani, portarul ar fi informat Consiliul Superior al Sportului de intenţia sa. Casillas ar fi susţinut la preşedinţia RFEF de liga profesionistă spaniolă, LaLiga, condusă de Javier Tebas, dar şi de asociaţia fotbaliştilor spanioli (AFE), condusă de David Aganzo.
10. Etapa 25:
Vineri, 14 februarie
Ora 17.30 Chindia Târgoviște – FC Voluntari, stadion Ilie Oană – Ploiești
Ora 20.00 CFR Cluj – FC Viitorul, stadion Dr. Constantin Rădulescu – Cluj
Sâmbătă, 15 februarie
Ora 14.30 Academica Clinceni – Gaz Metan Mediaș, Clinceni Arena – Clinceni
Ora 20.00 Politehnica Iași – Universitatea Craiova, stadion Emil Alexandrescu – Iași
Duminică, 16 februarie
Ora 17.00 Sepsi OSK – FC Botoșani, stadion Municipal – Sf. Gheorghe
Ora 20.00 Dinamo – FCSB, Arena Națională – București
Luni, 17 februarie
Ora 20.00 FC Hermannstadt – Astra Giurgiu, stadion Municipal – Sibiu