PSD va vota ca vaccinarea să devină obligatorie – Cronica dimineții
Astăzi se împlinesc 161 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza.
1. Secretarul general interimar al PSD, Paul Stănescu, a declarat că social-democraţii susţin dezbaterea în procedură de urgenţă a legii prin care vaccinarea ar deveni obligatorie. Stănescu a mai spus că parlamentarii PSD vor vota acest act normativ iniţiat în guvernarea PSD. (News.ro)
2. În viitoarea perioadă de programare, 2021-2027, România va avea disponibile fonduri europene în valoare de 8 miliarde euro pentru pentru educație, cercetare și competitivitate. (Profit.ro)
3. Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a declarat că ANAF a finalizat softul pentru popriri, astfel încât să nu mai fie blocate simultan toate conturile unui contribuabil, iar Fiscul să ridice automat popririle. Ministrul Finanţelor a mai spus că săptămâna viitoare procedura ar putea intra în vigoare. (Adevarul)
Promo: An nou, calatorii noi! La Vola.ro a inceput Ieftinuarie – luna cu cele mai mici preturi la biletele de avion! Rezerva zboruri pentru 2020 la tarife cu pana la 60% mai ieftine si ai premii garantate, doar pe Vola.ro! In plus, daca platesti biletele cu un card Banca Transilvania, ai zilnic sansa sa castigi banii inapoi prin tragere la sorti! Intra pe Vola.ro si alege-ti destinatia!
4. Românii au cea mai scăzută încredere în moneda națională, nivelul acestei încrederi fiind situat la nivelul din timpul crizei din 2008, arată datele unui sondaj efectuat de Banca Națională a Austriei în 6 state din regiune (Bulgaria, Ungaria, Croația, Polonia, Cehia și România). (Hotnews)
5. Miliardarul George Soros a declarat că Facebook ar conspira pentru realegerea președintelui Trump. (Bloomberg)
6. Goldman Sachs a anunțat că începând din vară va accepta drept clienți pentru listarea pe bursă doar companiile care au cel puțin o femeie în boad. (Reuters)
7. Andrei Baciu, fostul fotomodel propus ca ministru al Sănătății înaintea învestirii Guvernului Cioloș, a fost numit în funcția de subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării, hotărârea fiind publicată în Monitorul Oficial. (Hotnews)
Una din Cronica de Tehnolgie: Google și Janelia Research Campus au realizat cea mai detaliată hartă 3D a conexiunilor unui creier făcută vreodată. Imaginea de mare rezoluție cuprinde 25.000 de neuroni din cei 100.000 de neuroni care compun creierul unei musculițe de oțet și peste 20 de milioane de sinapse. (Janelia Research Campus)
8. Liderii mondiali şi-au exprimat îngrijorarea faţă de resurgenţa antisemitismului, la reuniunea Memorialul Holocaustului din Israel, care a marcat cea de-a 75-a comemorare a eliberării lagărului de la Auschwitz. (News.ro)
9. Parlamentul turc va dezbate o lege care le-ar permite bărbaților acuzați de relații sexuale cu fete sub 18 ani să evite pedeapsa dacă se căsătoresc cu victimele lor. (Independent)
10. Actrița Annabella Sciorra a depus mărturie în procesul lui Harvey Weinstein. Sciorra a declarat ca Weinstein a violat-o în anii ‘90 și a amenințat-o ca ce s-a întâmplat să rămână între ei. (AP)
Fotografia dimineții este o recomandare de carte: Life on the Edge: The Coming of Age of Quantum Biology: