Ludovic Orban: Partidul Naţional Liberal susţine alegerile anticipate – Cronica dimineții

1. Canada, prin voce premierului Justin Trudeau, acuză Iranul că a doborât, probabil din greșeală, cu o rachetă surface-to-air missile (SAM) avionul ucrainian. 63 de canadieni și-au pierdut viața în această tragedie. (TheEconomist). Autoritatea pentru siguranța zborurilor din Canada a acceptat invitația iranienilor de a inspecta locul unde s-a prabușit avionul ucrainian ce avea 176 de pasageri la bord.

2. Premierul Ludovic Orban a spus că PNL doreşte organizarea de alegeri anticipate, precizând că în prezent Parlamentul nu mai este oglinda fidelă a opţiunilor actuale ale populaţiei. “Ne dorim anticipate, Partidul Naţional Liberal susţine alegerile anticipate”, a declarat Ludovic Orban aseară, la Realitatea Plus. El a explicat că pentru că a se ajunge la alegeri anticipate trebuie să cadă două guverne în Parlament. (News.ro)

3. Camera Reprezentanților a votat o lege care-i interzice președintelui Trump să declanșeze un război împotriva Iranului fără aprobarea congresului. Trei republicani au votat legea, alături de democrați. Dacă va fi adoptată și de Senat, președintele Trump va fi obligat să o respecte. (Politico)

4. Bolile provocate de poluare omoară anual 23.000 de români, estimează o organizație non-guvernamentală. Un raport al Curții de Conturi preciza, anul trecut, că media de viață în București este mai scăzută cu 22 de luni față de restul țării, tot din cauza poluării. Medicii atrag atenția că praful și substanțele toxice din aer sunt responsabile pentru foarte multe boli, iar cei mai vulnerabili sunt copiii. (Link)

Promo: Deja te gandesti unde vei calatori in 2020? Intra pe Vola.ro si profita de cele mai mici preturi din an la biletele de avion, dar si de premii garantate. In luna Ianuarie ai zboruri cu pana la 60% mai ieftine spre destinatii din toata lumea. Nu rata biletele de avion de la 20 euro dus-intors si rezerva-ti urmatoarea calatorie in Ieftinuarie!

5. Mark Zuckerberg a renunțat la tradiția, începută în 2009, de a-și seta un obiectiv anual. CEO-ul Facebook a anunțat că vrea să se concentreze pe cum vrea să arate lumea și viața lui peste 10 ani și să vadă cum realizează această viziune. (CNN)

6. Interzicerea folosirii plasticului ar putea avea consecințe negative asupra mediului deoarece alternativele generează mai multă poluare. (BBC)

7. O echipă de la Monash University din Melbourne a anunțat că a dezvoltat o baterie litiu sulf care ține 5 zile pentru un smartphone sau 1000 de km pentru o mașină electrică. (CNN)

Una din Cronica de Business: O oră de întrerupere a internetului ar cauza în României pagube de 7,8 milioane dolari (33,7 milioane lei) iar pentru o zi valoarea urcă la 187,9 milioane dolari (811 milioane lei). (Startup Cafe)

8. Spania și-a redus anul trecut emisiile de dioxid de carbon, generate din producerea de energie, cu 33,3%. Energia generată de centralele pe cărbune a scăzut sub 5% din total, cel mai redus nivel din ultimii 30 de ani. (ElPais)

9. Munții Transilvaniei, cu cele mai vechi păduri din Europa, se afla pe poziția 50 din cele 52 de locuri recomandate de New York Times pentru a fi vizitate în acest an. (Link)

10. Senatoarea republicana de Arizona Sylvia Allen a propus o lege care să șteargă cuvântul homosexualitate din toate manualele școlilor publice. Legea mai propune interzicerea educației sexuale la școlarii mai mici de 12 ani. (Link)

Fotografia dimineții – Coperta ultimului număr Bloomberg BusinessWeek:

Ți-ar mai putea plăcea
AUR a cerut demararea procedurii pentru verificarea averii președintelui Klaus Iohannis. USR a votat pentru ca solicitarea să fie pe ordinea de zi – Cronica dimineții
Rafila: “Este aproape imposibil” ca o persoană sănătoasă, care nu s-a vaccinat, să nu se infecteze cu tulpina Omicron – Cronica dimineții