30 de ani – Cronica dimineții

Azi se împlinesc 30 de ani de la revolta populară din 1989.

1. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la ceremonia de depunere a jurământului pentru un nou mandat, că va fi preşedintele tuturor românilor. „Nu există mai multe Românii, ci o singură Românie care ne aparţine tuturor şi căreia îi aparţinem”, a spus el. (News.ro)

2. Pentru prima dată din anul 1803, în catedrala Notre-Dame din Paris nu se va oficia anul acesta liturghia de Crăciun. Catedrala, veche de 855 de ani, a fost afectată, în aprilie, de un incendiu. (AFP)

3. Premierul australian Scott Morrison și-a cerut scuze pentru că a plecat în vacanță, in Hawaii, în timp ce Australia se confruntă cu grave incendii care au distrus sute de case și au afectat milioane de hectare. (BBC)

4. Solstiţiul de iarnă a avut loc în acesta dimineață, la ora 06.19, iar durata zilei va fi de 8 ore şi 50 de minute. Momentul solstiţiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea în mod corespunzător. (News.ro)

Cronica 30 – Una din România în 2005: Parlamentul European aprobă aderarea României și Bulgariei la UE. (Link)

5. Reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) arată că, în anul 2019, pentru prima dată în istoria serviciului 112, s-a sunat de mai multe ori pentru a anunța urgențe reale decât pentru non-urgențe. (Profit.ro)

6. Procentul celor care nu au unde locui, homeless, a crescut în SUA cu 2,7% în acest an, în special din cauza Californiei, unde creșterea este de 16,4%. (NYTimes)

7. Tratarea cu antibiotice a bebelușilor crește șansele de apariție a alergiilor, în copilărie, conform unui nou studiu pediatric. (CNN)

8. Muzeul Prado a stabilit în 2019 un nou record de vizitatori. În anul în care a sărbătorit bicentenarul, instituția din Madrid a fost vizitată de 3,35 de milioane de persoane. (Profit.ro)

9. American Airlines și British Airways au fost listate de către clienți drept ultimele opțiuni când e vorba de linii aeriene, într-un studiu anual desfășurat în Marea Britanie. (People)

10. Cel mai scump brad de Craciun din lume valoreaza 12 milioane de euro. (Urban.ro)

Fotografia dimineții – 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Octav Ganea, Inquam Photos:

Ți-ar mai putea plăcea
Peste 150.000 de firme vor pierde regimul de microîntreprindere – Cronica dimineții
Cronica diminetii – Dan Voiculescu cere verificarea surselor de finanțare pentru anumite siteuri de știri, Dragnea îi răspunde