România este pe locul 3 în Europa la consumul nejustificat de antibiotice – Cronica dimineții

1. Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a afirmat, după ce Comitetul Delegaţiilor Miniştrilor în format Drepturile Omului şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la abrogarea într-un interval scurt de timp a legii recursului compensatoriu, că ”viaţa şi siguranţa cetăţenilor sunt mai presus de alte considerente”, iar protejarea acestora a impus abrogarea recursului compensatoriu. Dancă a precizat că se fac demersuri, împreună cu oficialii CEDO, pentru a evita aplicarea unor sancţiuni legate de condiţiile de detenţie din România. (News.ro)

2. Avocatul Poporului sesizează Curtea Constituțională deoarece numirea unor procurori în DNA, fără specializare în fapte de corupție, restrânge dreptul la un proces echitabil. (Hotnews)

3. Guvernul a adoptat un proiect de lege privind abilitarea de a emite ordonanţe pe perioada viitoarei vacanţe parlamentare. Executivul va putea să emită ordonanţe simple în domenii care nu fac obiectul legilor organice, în perioada cuprinsă între încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2019, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2020. (News.ro)

4. România este pe locul 3 în Europa la consumul nejustificat de antibiotice. Peste 60 la sută din aceste tratamente sunt luate fără motiv, spun experții. 42% dintre bolnavii internaţi în spitalele din România au primit în ultimul an cel puţin un antibiotic. În unele situaţii, doctorii le-au dat chiar din cele de rezervă. (StirileProtv)

Una din Cronica de Business: Ericsson va plăti peste $1 miliard pentru a „stinge” o investigație cu privire la acte de corupție, inclusiv mituirea de funcționari publici, în țări precum China, Vietnam și Djibouti. (Reuters)

5. Declinul industriei Germaniei s-a adâncit în octombrie, contrar estimărilor economiștilor, stârnind noi temeri cu privire la perspectivele de creștere ale primei mari economii din Europa. Producția industrială a scăzut cu 5,3% comparativ cu luna octombrie a anului trecut, cel mai abrupt declin din ultima decadă. (Profit.ro)

6. Peste 500 de școli juridice și profesori în drept au semnat o scrisoare în care susțin că faptele președintelui Trump încalcă Constituția SUA și sunt argumente pentru decizia suspendării din funcție. (Link)

7. Senatorul Bernie Sanders, unul dintre favoriții câștigării nominalizării Partidului Democrat la alegerile prezidențiale de anul viitor, a prezentat un plan de $150 miliarde pentru creșterea infrastructurii necesare furnizării serviciilor de tip broadband în SUA. Sanders vrea să spargă monopolul unor companii precum Verizon, AT&T sau Comcast și să le interzică providerilor de internet să furnizeze și conținut. (Axios)

8. Numărul camerelor de supraveghere din lume va depăși un miliard în 2021. Cele mai multe vor fi în China deși SUA are un raport apropiat, o cameră la 4,6 locuitori – în China există o cameră pentru fiecare 4,1 locuitori. (WSJ)

9. Un bărbat de 36 de ani a primit, prin transplant, un testicul de la fratele său geamăn. Bărbatul s-a născut fără testicule, operația de transplant fiind făcută la Belgrad de o echipă internațională de medici. Este al treilea caz știut de un astfel de transplant, precedentele datând din urmă cu 40 de ani. (NYTimes)

10. 13,2 milioane de abonați americani Netflix au văzut “The Irishman” în primele 5 zile de la lansare. Doar 18% dintre ei l-au vizionat în întregime de la prima accesare, restul urmărindu-l fragmentat. (Bloomberg)

Fotografia dimineții – Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, au vizitat fostul lagăr de la Auschwitz. Omar Marques/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
O anchetă ProPublica sugerează că virusul care a generat pandemia Covid-19 ar fi scăpat dintr-un laborator din Wuhan – Cronica dimineții
Boloș: Guvernul ar putea revizui salariile bugetarilor sau ar putea chiar să reducă numărul acestora – Cronica dimineții