România a avut, din nou, cea mai mare creștere anuală a comerțului cu amănuntul din UE – Cronica serii

1. România a avut, în octombrie, pentru a patra lună consecutiv, cea mai mare creștere anuală a comerțului cu amănuntul din Uniunea Europeană. (Profit.ro)

2. Comitetul de miniştri al Consiliului Europei şi-a exprimat „profunda preocupare” faţă de faptul că la 4 decembrie parlamentul României a decis „din scurt” să adopte proiectul privind abrogarea recursului compensatoriu, fără a oferi în acelaşi timp o altă modalitate de compensare care să îndeplinească cerinţele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. (G4Media)

3. Premierul Ludovic Orban a anunţat că Guvernul îşi va asuma răspunderea pe prorogarea pensionării anticipate a magistraţilor, pe abrogarea ordonanţei care împiedica decontarea navetei elevilor şi precum şi pe abrogarea unor prevederi din OUG 114. (News.ro)

4. UDMR va susține o moțiune de cenzură dacă Guvernul își va asuma răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi. Anunțul a fost făcut de liderul deputaților Uniunii, Korodi Attila. (Hotnews)

5. România a avut, în trimestrul al treilea, a șasea creștere economică din Uniunea Europeană, 3,2%, după Ungaria (4,8%), Estonia (4,1%), Polonia (4,1%)și Bulgaria (3,7%). (Profit.ro)

6. Economia americană a adăugat 266.000 de noi locuri de muncă în noiembrie. Șomajul a scăzut la 3.5%, cel mai redus nivel din ultimii 50 de ani. (WSJ)

7. Un număr de 13,819 milioane de pasageri au tranzitat, în 2018, aeroportul Henri Coandă din București, în creștere cu 7,9% comparativ cu 2017. Acest trafic plasează aeroportul pe locul 34 în clasamentul celor mai aglomerate aeroporturi din UE, în creștere față de locul 37 în 2017. (Profit.ro)

Una din Cronica de Divertisment: Astăzi, pe platforma de streaming HBO GO, are loc premiera celui de-al doilea sezon al serialului “Tell Me a Story” (“Spune-mi o poveste”). Fiecare episod al serialului este o interpretare sub forma unui thriller psihologic a unui basm popular la nivel mondial. Noul sezon prezintă astfel de interpretări pentru basmele “Frumoasa și bestia”, “Frumoasa din pădurea adormită” și “Cenușăreasa”. (HBO GO)

8. În România existau aproape 6.5 milioane de mașini în anul 2018. Dintre ele, peste 5.1 milioane aveau o vechime mai mare de 10 ani, în timp ce doar 500.000 de mașini sunt produse în ultimii 5 ani. În medie, în țara noastră există 330 de mașini la 1.000 de locuitori. (Automarket)

9. Testele pe porci au arată că pilula contraceptivă care se ia o singura dată pe lună funcționează. (Link)

10. Naţionala de handbal feminin a României a obţinut o victorie în ultime secunde, în faţa Ungariei, scor 28-27, şi s-a calificat în grupele principale la Campionatul Mondial din Japonia (News.ro). Mai multe ştiri din sport în Cronica Sportivă.

Fotografia serii – Coperta ultimului număr din TheEconomist:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul ungar de Externe: Trebuie să facem tot posibilul ca România să intre în spaţiul Schengen – Cronica serii
Cronica serii – Fondatorii Dedeman au cumpărat, de la ruși, 23% din acțiunile Alro, cu peste 100 milioane euro