Cronica diminetii – Socialiștii pierd în Belgia, Luxemburg și în alegerile din Bavaria, Germania

1. ONU avertizează că, în Yemen, 13 milioane de oameni ar putea muri de foame, cea mai mare criză similară din ultimii 100 de ani, dacă coaliția condusă de Arabia Saudită și susținută de Statele Unite, Marea Britanie și Franța, nu renunță la atacurile aeriene și blocada impusă. (BBC)

2. Profilele genetice ale unui procent de 60% din populația americană, cu origini europene, pot fi identificate doar pe baza înregistrărilor actuale din bazele de date ale companiilor ce oferă astfel de servicii, tehnologia permițând identificarea datelor inclusiv pentru veri de gradul 3. (WIRED)

3. Guvernul se reuneşte astazi de la ora 9.00, iar Ordonanţa de Urgenţă privind cele trei legi ale justiţiei, pentru a le pune în acord cu observaţiile Comisiei de la Veneţia, ar urma să se afle pe ordinea de zi a şedinţei. După şedinţă, premierul Viorica Dăncilă va pleca într-o vizită în Turcia şi în Emiratele Arabe Unite. (News.ro)

4. Aliații bavarezi ai cancelarului german Angela Merkel, Uniunea Creștin Socială, au obţinut duminică cel mai slab rezultat electoral din 1950, 37.3%. Este pentru a doua oară, din 1962, când partidul pierde majoritatea in Bavaria. Pe locurile doi și trei s-au clasat ecologiștii și partidul de extremă dreaptă, AfD.  (Hotnews)

5. Ieri au mai fost alegeri în Belgia, locale, și Luxemburg, parlamentare, iar în toate cele trei tari, inclusiv localele din Bavaria, Germania, socialiștii au pierdut, în timp ce partidele verzi, ecologiste au câștigat. În Luxemburg, partidul tradițional ecologist, împreună cu Partidul Piraților, au obținut 23% din voturi. (Politico)

6. Acțiunile SoftBank au scăzut cu mai mult de 5% în această dimineață, pe bursa din Tokio, pe fondul îngrijorărilor legate de asocierea dintre grup și Arabia Saudită. SoftBank, unul dintre cei mai mari învestitori în companiile de tehnologie din întreaga lume, a anunțat de curând o nouă investiție de $45 miliarde din partea fondului suveran al Arabiei Saudite. (CNBC)

7. Statele Unite nu mai depind decât în proporție de 11.9% de petrolul din Arabia Saudită. 2003 a fost ultimul an în care saudiții au detinut prima poziție în furnizarea de petrol către americani, între timp fiind depășiți de canadieni. (Quarz) Statele Unite au însă un contract în vigoare, de $110 miliarde, prin care vând armament Arabiei Saudite, contract la care președintele Trump a declarat că nu are de gând să renunțe. (TheHill)

8. Într-o scrisoare răspuns trimisă celor șase senatori americani care au cerut detalii despre proiectul Dragonfly, versiunea cenzurată pentru China a motorului de căutare, CEO-ul Google, Sundar Pichai, a refuzat să răspundă întrebărilor, spunând doar că Google este interesat de piața din China și este prea devreme pentru a detalia proiectul. (Bloomberg)

9. Start-up-urile europene au strâns, în Q3, $5.22 miliarde investiții de la fondurile de tip VC, în scădere cu 21% față de perioada similară a anului trecut. În Marea Britanie scăderea este de 11% comparativ cu trimestrul precedent. (VentureBeat)

10. Economistul american Nouriel Roubini reia atacurile la adresa criptomonedelor: Bitcoin este “mama tuturor bulelor”, blockchain este doar o foaie de calcul glorificată: Escroci, farsori, șarlatani și crainici de circ au valorificat frica. (Profit.ro)

Cronica diminetii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Standard&Poors a confirmat pentru România ratingurile de credit suveran – Cronica dimineții
Cronica diminetii – Elena Udrea și Alina Bica reținute pentru două luni în Costa Rica