6.000 de tone de alimente se aruncă zilnic, în România – Cronica serii
Cronica 30 – România în 1994 (Link)
1. Comisia Națională de Prognoză a rectificat în scădere de la 5,5% la 4% estimarea de creștere economică pentru 2019 și de la 5,7% la 4,1% pentru 2020. Pe de altă parte, estimările privind deflatorul PIB au fost majorate, ceea ce înseamnă că produsul intern brut nominal va fi mai mare decât se estima, ca urmare a efectului inflației. (Profit.ro)
2. Guvernul a cheltuit în primele 10 luni ale anului cu 28,83 miliarde de lei, 2,8% din PIB, mai mult decât a colectat din taxe și impozite, în contextul în care cheltuielile, alimentate de costurile cu salariile bugetarilor și achizițiile de bunuri și servicii, au crescut cu 14,5%, iar veniturile cu numai 12,4%. (Profit.ro)
3. Preşedintele PNL, Ludovic Orban şi liderul USR, Dan Barna, au discutat azi despre alegerile locale de anul viitor şi perspectiva candidaţilor comuni în marile oraşe cu primari PSD. (News.ro)
4. Depozitele bancare ale persoanelor fizice și juridice din România au înregistrat un avans de 10,4% în octombrie (6,7% în termeni reali), față de aceeași lună a anului anterior, până la 350,299 miliarde de lei (73,4 miliarde de euro). (Profit.ro)
Una din Cronica de Business: ExxonMobil testează piața în vederea vânzării fie a subsidiarei din România, fie a participației de 50% pe care o deține în Neptun Deep, dar încă nu a fost identificat un cumpărător. (Profit.ro)
5. Şeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, a prezentat trei scenarii avute în vedere pentru creşterea salariului minim, iar principala propunere este majorarea cu 7,2%, din ianuarie 2020, de la 2.080 de lei la 2.230 de lei. (News.ro)
6. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că peste 50 de pompieri au plecat în Albania, în misiuni de căutare-salvare, în urma cutremurului din acea ţară. Un cutremur puternic de magnitudine 6,4 a zguduit Albania, cu puţin timp înainte de ora locală 4:00, al doilea în aproximativ două luni. Este cel mai puternic cutremur din Albania din ultimii 30 de ani. (News.ro)
7. Creditele acordate populației și firmelor au crescut cu 7,5% (3,9% în termeni reali), în octombrie, față de aceeași lună a anului trecut, la 268,294 miliarde lei (56,2 miliarde euro), ritm scăzut față de luna precedentă. (Profit.ro)
Bonus: Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, răspunzând unei întrebări, că a fost sunat de Viorica Dăncilă care l-a felicitat pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale. (News.ro)
8. 6.000 de tone de alimente se aruncă zilnic, în România, iar jumătate din acestea provind din gospodării, a declarat coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Laszlo Borbely, care a precizat că, în același timp, în România un copil din doi cu vârsta de până la 6 ani se află în risc de sărăcie şi excluziune socială. (G4Media)
Una din Cronica de Tehnologie: Bitcoin-ul și celelalte monede virtuale și-au arătat limitările în timpul protestelor recente din Hong Kong, Lebanon, Iran, unde protestatarii sperau că le pot folosi ca un sistem financiar deschis și ferit de intervențiile guvernelor. În schimb, prin presiuni asupra instituțiilor financiare și oprirea internetului, guvernele au reușit să blocheze accesul la aceste surse de finanțare. (Coindesk)
9. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că a fost mandatat de Comitetul Executiv să negocieze cu Mirel Rădoi preluarea postului de selecţioner. Rădoi îl va înlocui pe Cosmin Contra, al cărui contract s-a încheiat după ce România a ratat calificarea la Euro-2020 din preliminarii. Alte știri din sport în Cronica Sportivă . (News.ro)
10. Singapore a pus în aplicare pentru prima oară noua legislație care reglementează știrile false. Vizat a fost un politician din opoziție care a acuzat guvernul printr-o postare pe Facebook că a realizat o investiție proastă într-un lanț de restaurante. (WashingtonPost)
Fotografia serii – Bread and Butter, cei doi curcani salvați de președintele Trump înainte de Thanksgiving. Win McNamee/Getty Images: