Elon Musk a prezentat primul pickup electric Tesla – Cronica de Tehnologie

1. Elon Musk a prezentat primul pickup electric Tesla. Cybertruck promite o autonomie de până la 500 mile (aproximativ 800 km) și este rezistent la lovituri puternice și gloanțe. Prețurile pornesc de la $39,900. (The Verge)

2. Apple a decis să schimbe sistemul intern de testare software, după nenumăratele bug-uri cu care a fost lansat iOS 13. Începând cu iOS 14, inginerii companiei vor folosi un sistem de markeri pentru izolarea și stabilizarea build-urilor zilnice. (Profit.ro)

3. Google lansează Duplex pentru web, iar prima facilitate constă în cumpărarea biletelor la cinematograf. Cu Duplex, Google Assistant prezintă utilizatorului o interfață simplă în care acesta alege opțiunile principale. Asistentul se ocupă de navigarea pe site și realizarea operațiunilor necesare comenzii și plății biletelor. (9to5Google)

4. NASA vrea să dezvolte un rover nepresurizat pe care cosmonauții să-l folosească pentru a se deplasa și a realiza experimente științifice pe Lună și eventual în cadrul altor proiecte din programul Artemis. În acest sens, agenția spațială americană va apela la companiile specializate pentru idei și sugestii. (SpaceNews)

5. Gmail de Android și iOS a primit suport pentru AMP for Email, funcție care permite crearea unor email-uri dinamice, cu care utilizatorul poate interacționa asemenea unui site – pentru a cumpăra produse direct dintr-un newsletter, de exemplu. (VentureBeat)

6. NASA și Agenția Spațială Europeană, alături de alte organizații, pregătesc o misiune de 10 ani care va monitoriza nivelul oceanelor, cel mai clar indicator al încălzirii globale. Cei doi sateliți identici, Sentinel-6A și Sentinel-6B, care vor fi lansați la 5 ani distanță, vor realiza până în 2030 cea mai fidelă măsurătoare a felului în care activitățile omului duc la schimbări climatice. (NASA)

7. 46% din vânzările de smartphone-uri din Q3 au fost realizate online, adică 22.5 milioane de smartphone-uri dintr-un total de 49 milioane. Conform Counterpoint Research, vânzările online de smartphone-uri au crescut în ultimul an cu 55%. (FinancialExpress)

8. Noul MacBook Pro cu ecran de 16 inch are o tastatură mai bună decât problematica versiunea anterioară. Difuzoarele sunt, de asemenea, apreciate, iar autonomia a crescut. Versiunea de bază costă $2,399. (The Verge)

9. Google a mărit recompensele programului de bug bounty pentru Android, cea mai mare sumă acordată acum ajungând la $1,5 milioane. (Profit.ro)

10. SMS-ul nu mai este metoda implicită de autentificare în doi pași pe Twitter. Utilizatorii rețelei sociale pot alege ca mijloc principal de verificare în cadrul autentificării 2FA o aplicație mobilă care generează coduri unice, precum Authy. Aplicațiile de acest gen reprezintă o alternativă mai sigură la codurile trimise prin SMS, care pot fi interceptate mai ușor, așa cum s-a dovedit și în cazul spargerii contului șefului Twitter, Jack Dorsey. (ZDNet)

Ți-ar mai putea plăcea
Piața PC-urilor a înregistrat în Q3 cea mai mare creștere YoY din ultimii 10 ani – Cronica de Tehnologie
Sony a amânat lansarea PlayStation 5, pe fondul protestelor din Statele Unite – Cronica de Tehnologie