Cronica serii – suntem pe locul 5 in lume dupa viteza serviciilor de internet fix
1. Comisia de la Veneţia a emis astazi o opinie preliminară în legătură cu modificările la cele trei legi ale justiţiei din România, formulând o serie de recomandări, între care menţinerea rolului preşedintelui României şi al CSM în numirea/revocarea procurorilor de rang înalt, renunţarea la schema de pensionare anticipată a procurorilor, eliminarea sau redefinirea prevederilor care le permit procurorilor şefi să invalideze, ca neîntemeiate, soluţiile procurorilor. Expertii Comisiei de la Veneţia consideră că noile prevederi ar putea conduce la o presiune excesivă asupra judecătorilor şi procurorilor, subminând independenţa sistemului judiciar şi a membrilor săi. (News.ro)
2. 13% dintre respondenții unui sondaj IMAS, comandat de EuropaFM, au declarat că ar prefera ca fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, să intre în politică, în timp ce 58% au declarat că ar prefera ca doamna Kovesi să rămână procuror, fără funcție de conducere. (EuropaFM)
3. Trump a acuzat The Sun de „ştiri false” pentru că nu a prezentat şi laudele sale pentru Theresa May: „Nu am criticat prim-ministrul. Am mult respect pentru ea. Nu au fost publicate şi laudele mele”. În interviul acordat The Sun, Trump declarase că planul lui May privind Brexitul va „distruge” şansele Regatului Unit de a avea un acord de liber schimb cu SUA după ieşirea din blocul european. Este pentru prima oară când Trump acuză de “fake news” o entitate media deținută de Rupert Murdoch. (News.ro)
4. România a urcat 13 poziții și ocupă locul 5 în lume după viteza serviciilor de internet fix, potrivit unui studiu anual realizat în baza a peste 163 milioane de teste de viteză în 200 de țări. Cu o viteză medie de descărcare 38,60 Mbps, România este depășită în topul mondial doar de Singapore, Suedia, Danemarca și Norvegia, relevă studiul. (Profit.ro)
5. Blue Origin, compania lui Jeff Bezos, va vinde bilete cu prețuri între $200.000 și $300.000 pentru excursiile spațiale pe care plănuiește să le lanseze anul viitor. (Reuters)
6. Înmatriculările de autovehicule din România au crescut cu 44,25% în luna iunie, autoturismele având o creștere de peste 50%. După șase luni, înmatriculările de autoturisme au crescut cu peste 30% față de anul trecut, marcând o revenire puternică după recesiunea din ultimul deceniu și confirmând faptul că eliminarea taxei auto a fost benefică pieței auto. (Profit.ro)
7. Mukesh Ambani, un indian cu afaceri în energie și telecom, l-a depășit pe Jack Ma și a devenit cel mai bogat om din Asia, cu o avere de $44.3 miliarde. Ma are o avere estimată la $44 miliarde. (Bloomberg)
8. Serena Williams, 36 de ani, va juca mâine finală de la Wimbledon la doar 10 luni de când a născut. Este prima mamă care joacă o finală pe iarba englezească din ultimii 38 de ani. (Reuters)
9. Peste 900.000 de somoni au scăpat, săptămâna trecută, în timpul unei furtuni, de la o fermă piscicolă din zona de sud a Chile și doar 250.000 au fost recuperați până în prezent. (Bloomberg)
10. Cupa Mondială din Qatar, din 2022, se va desfășura între 21 Noiembrie și 18 Decembrie.
Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.