Bursa americană a înregistrat noi recorduri – Cronica dimineții
1. Toți cei trei indici ai bursei americane, Dow Jones Industrial, S&P 500 și Nasdaq, au atins ieri noi recorduri pe fondul optimismului legat de încheierea conflictului comercial dintre SUA și China. Dow Jones Industrial a depășit, pentru prima oară, 28.000 de puncte. (WSJ)
2. Preşedintele Klaus Iohannis a fost provocat ieri, la Baia Mare, să numească două realizări ale mandatului său, una de pe plan intern şi una de pe plan extern. Iohannis a nominalizat Pactul pentru 2% alocat Apărării, semnat de toate partidele parlamentare, dar şi summitul de la Sibiu. (News.ro)
3. După săptămâni de proteste violente, guvernul din Chile a acceptat organizarea unui referendum de schimbare a Constituției, ce va fi organizat în aprilie anul viitor. Protestatarii au cerut reforme în educație și sănătate, care nu sunt atributul statului, conform actualei Constituții. (BBC)
4. În București, cel mai ridicat coeficient de criminalitate se află în Sectorul 3, peste 132%. Asta înseamnă că în acest sector s-au petrecut cele mai multe tâlhării și spargeri de societăți comerciale din Capitală. (StirileProtv)
5. Un juriu l-a găsit vinovat pe Roger Stone, un vechi partener și aliat al președintelui Trump, de toate cele șapte capete de acuzare pentru care a fost trimis în judecată, inclusiv minţirea Congresului, obstrucţionarea justiţiei şi influenţarea martorilor. Stone își va afla sentința în februarie. (WashingtonPost)
6. Roverul Curiosity al NASA a transmis date surprinzătoare de pe Marte în acest an, unele privind niveluri de metan mai ridicate decât așteptările și care sunt foarte greu de explicat. Oamenii de știință care studiază comportamentul gazelor de pe Marte au remarcat că oxigenul de pe Planeta Roșie evoluează mult diferit decât cel de pe Pământ. (Hotnews)
7. Un număr record de femei, peste 1100, candidează la alegerile parlamentare din Marea Britanie, de luna viitoare. Numărul femeilor reprezintă o treime din total candidați. (BBC)
8. 55% dintre americani consideră, conform unui sondaj, că biserica și organizațiile religioase fac mai mult bine decât rău în societate. Procente similare s-au înregistrat și în ceea ce privește întărirea moralității în societate datorită bisericii (53%). (Link)
9. Reprezentativa României a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de Suedia, în etapa a IX-a, penultima, a Grupei F a preliminariilor Euro-2020. „Tricolorii” au ratat calificarea din preliminarii, dar mai au şansa din Liga Naţiunilor, în martie anul viitor, de a participa la turneul final, la care şi România organizează meciuri. (News.ro). Mai multe detalii în Cronica Sportivă de astăzi.
10. Vecinii unui cuplu din San Antonio, Texas, i-au susținut pe aceștia după ce organizația proprietarilor de case din oraș le-a cerut să-și dea jos decorațiunile de Crăciun, deoarece “este prea devreme”. Cei doi soți își decoraseră casa la 1 noiembrie. În semn de solidaritate, vecinii și-au montat și ei instalațiile pentru sărbătorile de iarnă. (CNN)
Fotografia dimineții – Azi se împlinesc 500 de ani de la fondarea Havanei, capitala Cubei: