Sondajul IMAS, comandat de EuropaFM, îl plasează pe Dan Barna pe locul 4 la prezidențiale – Cronica serii

1. Aproape 50% dintre cei care intenţionează să meargă la vot la prezidenţiale ar opta pentru Klaus Iohannis dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, pe locul al doilea situându-se Mircea Diaconu cu 16,7%, conform unui Sondaj realizat de IMAS la comanda Europa FM. Dan Barna se află pe locul 4, dupa Viorica Dăncilă. Pentru parlamentare, topul este condus de PNL, urmat de PSD şi de USR. (News.ro)

2. Camera Reprezentanților din congresul american a votat o rezoluție prin care procedura de demitere a președintelui Trump trece la următoarea fază, cea publică. (WSJ)

3. Licitația pentru frecvențele destinate introducerii telecomunicațiilor din generația a cincea (5G), care ar fi trebuit să se încheie în acest an, a fost amânată pentru prima jumătate a anului 2020. (Profit.ro)

4. Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, susține că Bucureștiul are acum 4 milioane de locuitori, iar orașul a fost construit pentru 1 milion de cetățeni. (Link)

Una din Cronica de Business: Profitul Starbucks în al patrulea trimestru fiscal a fost de $802,9 milioane, în creștere față de cele $755,8 milioane din perioada similară a anului trecut. Compania a înregistrat vânzări în creștere cu 6% în SUA și cu 5% în China. (CNBC)

5. Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât la 2,99%, cel mai mic nivel din ianuarie până în prezent. (News.ro)

6. Rata șomajului a crescut în septembrie la 3,9%, cu 0,1 puncte procentuale mai mult față de luna precedentă. În Italia șomajul a crescut la 9,9%, peste estimările analiștilor. În august procestul a fost de 9,5%. (Link)

7. Hong Kong a intrat în recesiune după ce economia a scăzut cu 3,2% pe trimestrul al treilea, urmând trendul din trimestrul doi când a scăzut cu 0.5%. Este cea mai mare scădere din ultimii 10 ani. (WSJ)

Una din Cronica de Tehnologie: Cu 102.8 milioane de unități vândute, PlayStation 4 depășește prima versiune de PlayStation și devine a doua cea mai bine vândută consolă din toate timpurile. Profitul Sony a crescut în ultimul trimestru cu 16%, ajungând la $2.56 miliarde. (Engadget)

8. Pentru prima oară de când Tim Cook a preluat conducerea Apple, în 2011, profitul a scăzut în toate cele patru trimestre ale anului fiscal. (Link)

9. 18% dintre copiii americani și 40% dintre adulți sunt obezi. (Link)

10. Producția mondială de vin a scăzut cu aproximativ 10% în acest an, marii producători, Franța, Italia și Spania, fiind cei mai afectați de condițiile meteo nefavorabile, arată o estimare preliminară publicată de Organizația Internațională a Viei și Vinului. (Profit.ro)

Fotografia serii – Coperta ultimului număr Time:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – În 5 ani România rămâne fără bucătari
Gheorghiţă: Vaccinarea cu a treia doză împotriva COVID-19 ar putea începe săptămâna viitoare – Cronica serii