737 Max aduce pierderi de $1,4 miliarde pentru GE – Cronica de Business

1. Grupul austriac Leier, prezent deja în România cu o fabrică de materiale pentru construcții în județul Alba și nou proprietar al producătorului de cărămidă Brikston Construction Solutions (fosta Ceramica Iași), cumpărat la finele anului trecut de la fondul asiatic de investiții CEECAT Capital, cumpără acum Siceram Sighișoara, producător de cărămizi, țigle și alte materiale de construcții pe piață de peste 100 de ani, un business anul trecut de circa 85 milioane lei. (Profit.ro)

2. GE, care produce motoarele utilizate de Boeing pentru modelul 737 Max, așteaptă pierderi în valoare de $1,4 miliarde în acest an, pe fondul scoaterii din funcțiune a aeronavelor în urma a două accidente fatale. (CNBC)

3. Vânzările gigantului din domeniul cosmeticelor L’Oreal au crescut cu 11% în al treilea trimestru, până la valoarea de €7,18 miliarde, în special pe fondul cererii venite din China. (Business of Fashion)

4. Grupul financiar austriac Erste Group, din care face parca şi BCR a înregistrat un profit net de €1,223 miliarde în primele 9 luni, în scădere cu €5,3 milioane faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile creşterii creditării cu 5,7% de la începutul anului. (News.ro)

5. Nestlé ia în considerare vânzarea a două divizii din China, mișcare care i-ar putea aduce peste $1 miliard. (Bloomberg)

Bonus:

6. Banca Standard Chartered a avut un avans de 16% al profitului în al treilea trimestru, creștere peste așteptările analiștilor. (The Times)

7. BCR a înregistrat un profit net de 348,8 milioane de lei (€73,6 milioane) în primele nouă luni din 2019, în scădere cu 65,6% față de cele €218,2 milioane raportate în aceeași perioadă a anului trecut, și după o pierdere netă de €4,4 milioane la jumătatea anului. Rezultatul net slab, în condițiile în care profitul operațional a avansat puternic, cu 7,8%, la €278 milioane, este cauzat de provizionul excepțional de €150 milioane făcut în al doilea trimestru pentru BCR Banca pentru Locuințe. (Profit.ro)

8. Cifra de afaceri a Deutsche Bank a scăzut cu 13% în al treilea trimestru. Pentru comparație, principalii rivali au avut o creștere medie de 11% în aceeași perioadă. (Financial Times)

9. Discounterul polonez Pepco, care are peste 1.700 de magazine în 11 ţări și afaceri de 1 miliard lei în România, nu are niciun furnizor local în por­to­foliu deoarece producătorii români nu au capacitatea de a livra comenzile cerute de retailer. (ZF)

Ți-ar mai putea plăcea
Amazon vizează o investiție de $1 miliard în India – Cronica de Business
Cel mai bogat ucrainean, vilă de €200 milioane în Franța – Cronica de Business