Hai Romania! Diseara, de la 21:45, in fata a 30.000 de copii intalnim Norvegia pe National Arena!
1. Reprezentativa României întâlneşte selecţionata Norvegiei, astăzi, în al şaptelea meci din preliminariile Euro-2020. Meciul este de la 21:45 pe National Arena si se vede pe ProTV. Peste 30.000 de copii vor asista la meciul de pe Arena Naţională, iar recordul UEFA all-time la o astfel de partidă, cu spectatori exclusiv copii, este de 22.000 de fani (Partizan-Alkmaar, septembrie 2019, grupele Europa League). Pentru acest meci, programul trenurilor de metrou va fi prelungit marţi, iar STB va prelungi, după ora 23:30, programul de circulaţie al liniilor adiacente Arenei Naţionale respectiv 1, 10, 40, 46, 86, 90, 101, 102, 104, 311, 330 şi 335.
2. Meciul România-Norvegia va fi arbitrat de o brigadă scoţiană: la centru va fi Bobby Madden, ajutat de David Roome şi Sean Carr. Madden (40 ani) este arbitru FIFA din 2010 si a condus la Euro U21 partida România – Croaţia 4-1 în care a acordat penalty la 0-0 pentru România şi gol de 4-1, ambele în urma consultării sistemului VAR. Tot el a condus România – Franţa 0-0, ultima partidă din grupă, care a adus calificarea în semifinalele Euro şi, implicit, calificarea la Jocurile Olimpice Tokyo 2020.
PROGRAMUL ROMÂNIEI
15 octombrie 2019: România – Norvegia (ora 21:45)
15 noiembrie 2019: România – Suedia (ora 21:45)
18 noiembrie 2019: Spania – România (ora 21:45)
Clasament: 1. Spania 19p, 2. Suedia 14p, 3. Romania 13p, 4. Norvegia 10p …
3. Reprezentativa Ucrainei s-a calificat la turneul final al Campionatului European din 2020, după ce a învins ieri pe teren propriu, 2-1, selecţionata Portugaliei. Turcia a remizat in Franta, 1-1, iar englezii i-au spulberat pe bulgari la Sofia cu 6-0.
Rezultatele si clasamentele: https://www.uefa.com/european-qualifiers/matches/#/md/33813
Video: www.uefa.tv
4. Naţionala de tineret a României a învins, luni, la Voluntari, selecţionata Irlandei de Nord, scor 3-0, în preliminariile Euro-2021. Au marcat: Băluţă (48), Mihăilă (59), Ciobanu (67)
ROMÂNIA: 1. Vlad – 18. Raţiu (19. Velisar, 63), 4. Paşcanu, 15. Chindriş, 2. Boboc – 14. Oaidă, 5. Băluţă. (6. Grigore, 79), 20. Ciobanu – 8. Man (21. Neicuţescu 69), 11. Petre (9. Ganea, 69), 7. Mihăilă (10. Drăguş, 69). Selecţioner: Mirel Rădoi
5. Administratorii contului de Twitter al Papei Francisc au încurcat sfinţii cu aură cu „sfinţii” cu căşti. Ei au folosit un „hashtag” utilizat de echipa de fotbal american New Orleans Saints, informează Reuters. Confuzia a apărut, duminică, pe contul de Twitter în engleză al Papei, după canonizarea unor sfinţi în Piaţa Sfântul Petru. „Astăzi, mulţumim Domnului pentru noii noştri sfinţi (n.r. – #Saints, în original). Ei au mers după credinţă şi acum invocăm mijlocirea lor”, se arăta pe contul de Twitter al Papei Francisc. New Orleans Saints are 1,5 milioane de urmăritori pe Twitter, în timp ce contul Papei Francisc în limba engleză, 1,8 milioane, astfel că postarea Sfântului Scaun a devenit virală. Mii de fani ai fotbalului american au reacţionat amuzaţi, mulţumind pentru binecuvântarea primită.
6. FCSB anunţă că fostul mijlocaş Marcel Abăluţă (48 ani) a fost cooptat în staff-ul tehnic al echipei, urmând să îndeplinească rolul de antrenor secund. Abaluta a debutat în Liga 1 la Steaua, pe 14 aprilie 1990, într-o victorie cu 5-3 împotriva celor de la Farul Constanţa, apoi a fost imprumutat la Mizil, dupa care s-a consacrat la Petrolul. Ca antrenor, le-a pregătit pe FC Clinceni şi ACS Berceni din postura de principal, iar ca secund a lucrat cu Marius Baciu, Laszlo Balint, Mugur Bolohan sau Ciprian Urican.
7. Fostul portar de fotbal Petr Cech a debutat în poarta de hochei la vârsta de 37 de ani şi a ajutat echipa sa Guildford Phoenix să câştige un meci, apărând două lovituri de departajare, informează BBC. Cech a fost omul meciului în jocul pe care echipa Guildford Phoenix l-a câştigat, după executarea loviturilor de departajare, în faţa formaţiei Swindon Wildcats 2 (scor 2-2, după timpul regulamentar şi după prelungiri), din National Ice Hockey League South 2, a treia divizie din Marea Britanie. „După 20 de ani de fotbal profesionist, o să fie o minunată experienţă pentru mine să evoluez în sportul pe care l-am iubit să-l urmăresc şi să-l joc când eram copil”, declarat Cech, când a anunţat că va trece la hochei.
8. Bianca Andreescu (19 ani), locul 5 WTA, a semnat un contract cu compania elveţiană producătoare de ceasuri de lux Rolex, informează Forbes. Andreescu mai este sponsorizată de Nike, BMW şi Head. Ea a câştigat în 2019 turneele de la Indian Wells, Toronto şi US Open şi a trecut de şase milioane de euro premii din tenis.
9. Roger Federer a anunţat că va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, care vor avea loc în perioada 24 iulie – 9 august 2020
10. Naţionala pregătită de Laurenţiu Roşu a ratat calificarea la Turul de Elită. Tricolorii U19 au încheiat grupa de calificare cu o remiză şi două înfrângeri.
Pe scurt:
Neymar va fi indisponibil aproximativ patru săptămâni, ca urmare a unei „leziuni de gradul 2 la bicepsul femural stâng”, a anunţat clubul Paris-Saint-Germain.
Mark Bowen a fost numit antrenor la Reading, echipă la care joacă şi George Puşcaş
Rudi Garcia a preluat conducerea tehnică a echipei Olympique Lyon, la care evoluează portarul Ciprian Tătăruşanu.
Simona Halep se menţine pe locul 6, cu 4.962 puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni. Lider este în continuare australianca Ashleigh Barty, cu 7.096 de puncte.
Fostul rutier Eddy Merckx (74 ani), legendă a ciclismului belgian, a fost internat de urgenţă, duminică, la spitalul din Termonde, fiind rănit la cap după ce a căzut de pe bicicletă, a anunţat publicaţia Het Nieuwsblad.
Etapa a 13-a Casa Liga 1:
Vineri, 18 octombrie:
18:00 AFC Hermannstadt – FC Voluntari
20:30 FC Dinamo 1948 – Gaz Metan Mediaş
Sambata, 19 octombrie:
20:30 CFR – Universitatea Craiova
Duminica, 20 octombrie:
15:30 Academica Clinceni – FC Viitorul
17:45 Sepsi OSK Sf Gheorghe – AFC Astra Giurgiu
20:30 Chindia Târgoviște – FCSB
Luni, 21 octombrie:
20:30 CSM Politehnica Iaşi – FC Botoşani