Cronica serii – Iohannis de la Bruxelles: „Lupta anticorupţie merge mai departe cu toată forţa”

1. Presedintele Klaus Iohannis a declarat, la Bruxelles, că decizia sa de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, anunţată de către purtătorul său de cuvânt, trebuie înţeleasă drept „un pas spre respectarea Constituţiei şi a statului de drept”. El a afirmat că nu şi-a schimbat opinia despre activitatea DNA şi a Laurei Codruţa Kovesi, care au făcut o treabă foarte bună, ce trebuie apreciată. „Dacă cineva se bucură că lupta anticorupţie încetează sau încetineşte, nici vorbă, lupta anticorupţie merge mai departe cu toată forţa” (News.ro)

2. Rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor în luna iunie, la 5,40%, de la 5,41% în mai, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,82% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică. Faţă de decembrie 2017, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în iunie, la alte legume şi conserve de legume (15,99%), fructe proaspete (14,33%), cartofi (11,56%), gaze naturale (10,43%) şi transportul aerian (10,22%). (Profit.ro)

3. Laura Codruţă Kovesi, revocată luni din funcţia de procuror şef al DNA, va lucra la Serviciul de îndrumare şi control al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce procurorul general, Augustin Lazăr, a decis delegarea ei pe această poziție. Decizia a fost luată de Lazăr la câteva ore după ce Secţia pentru procurori a CSM a decis ca Laura Codruţă Kovesi să revină pe un post de procuror la DIICOT Sibiu, unde a lucrat până în 2006. (News.ro)

4. Începând de astăzi, utilizatorii Facebook din România vor vedea mai puţine titluri de tip clickbait, după ce reţeaua de socializare a extins politica de diminuare a acestora şi în ţara noastră.  Schimbările vin ca urmare a feedback-ului primit de Facebook din partea utilizatorilor, care au spus că nu apreciază conţinutul eronat, care are un caracter senzaţional sau poate fi considerat spam. În această categorie pot fi incluse şi titlurile de tip clickbait, menite să atragă atenţia şi să îndemne utilizatorii să dea click pe un link.

5. Am scris luni, în cronica de seară, ca Pfizer a crescut prețurile la mai multe medicamente de la 1 iulie. După o discuție cu președintele Trump, CEO-ul companiei a anunțat că vor anula creșterea și vor reveni la prețurile anterioare datei de 1 Iulie. Președintele Trump criticase decizia companiei într-un tweet postat luni. (WSJ)

6. În 1978 s-a născut primul copil al unui cuplu care a apelat la fertilizarea în vitro, iar de atunci cel puțin alți 8 milioane de copii s-au născut cu ajutorul aceastei proceduri. (CNN)

7. Un nou sediu pentru Serviciul de eliberare a paşapoartelor se va deschide săptămâna viitoare în mall-ul ParkLake din Sectorul 3 al Capitalei, urmând să fie relocate acolo sediile din Şoseaua Pipera şi din Piaţa Amzei. După deschiderea acestui nou sediu, pentru regiunea Bucureşti-Ilfov vor fi eliberate paşapoarte doar în două puncte: în ParkLake şi în mall-ul Plaza România. (News.ro)

8. Roger Federer ar putea câștiga $300 milioane din contractul pe 10 ani semnat cu producătorul japonez Uniqlo. Federer, care va împlini 36 de ani pe 8 August, a avut contract cu Nike începând din 1994 și până în vara acestui an, când a semnat cu Uniqlo.  (ESPN)

9. Asiaticii sunt expuși la de 9 ori mai multa poluare din aer decât europenii sau americanii. Numărul de mașini în Beijing a crescut de la 1.5 milioane în 2000, la +5 milioane în 2014, iar în Delhi va crește de la 4.7 milioane în 2010 la 25.6 milioane în 2030. (Phys)

10. Croația și Anglia vor juca în această seară, de la 21.00 pentru calificarea în finala Cupei Mondiale din Rusia, unde echipa câștigătoare va întâlni Franța. Pentru croați ar fi o premieră calificarea în finală, în timp ce englezii au mai jucat o singură finală, în 1966, când au câștigat Cupa Mondială.

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com

 

 

 

Ți-ar mai putea plăcea
Școlile și grădinițele vor rămâne deschise cu prezența fizică a elevilor până la pragul de cazuri Covid de 6 la mie în noul an școlar – Cronica serii
Cronica serii