Dăncilă: “Rovana Plumb are parte de susţinerea mea necondiţionată” – Cronica dimineții

1. Preşedintele Klaus Iohannis, care candidează din partea PNL pentru un nou mandat, va fi primul pe buletinele de vot de la alegerile prezidenţiale, conform ordinii rezultate în urma tragerii la sorţi de către BEC. Poziţiile următoare vor fi ocupate de Theodor Paleologu, Dan Barna, Kelemen Hunor şi Viorica Dăncilă. (News.ro)

2. România deține minim 25 de drone militare de clasă I și II, cele mai multe produse în SUA, relevă un raport detaliat care analizează situația la nivel global. Numărul țărilor care dețin drone militare a crescut de la 60, în 2010, la 95, anul acesta. (Link

3. Premierul Viorica Dăncilă afirmă că, în ciuda votului din Comisia Juridică a Parlamentului European şi a reacţiilor din ţară, are în continuare încredere în Rovana Plumb căreia îi acordă susţinerea sa necondiţionată. (News.ro)

4. Peste 930 de cazuri de dispariţie au fost soluţionate de poliţişti în luna septembrie, mai mult de 500 dintre acestea referindu-se la sesizări privind dispariţia unor minori. „Cifrele reprezintă numărul dispariţiilor, nu al dispăruţilor, întrucât o persoană poate fi semnalată dispărută de mai multe ori într-un interval de timp”, precizează Poliţia Română. (News.ro)

5. Mark Amodei, membru de Nevada al Camerei Reprezentanților, din partea Republicanilor, a devenit primul din partidul său care susține cererea de demitere a președintelui Trump. (NYTimes)

Cronica dimineții vă este prezentată de Vola.ro. Te-ai intrebat vreodata de ce orice comanzi de pe net poate fi returnat, dar nu si biletele de avion? De ce poti primi banii inapoi pentru orice produs comandat online pe care nu il mai vrei, dar nu si pentru un zbor cu avionul? De acum, Vola.ro, cea mai mare agentie online din Romania, ofera o solutie: Vola Rambursabil, prima asigurare care acopera ORICE motiv si care iti da banii inapoi daca nu mai poti calatori. Imbolnaviri usoare inaintea de calatoria cu copiii sau proiecte importante la munca? Esti acoperit, indiferent de motiv. Detalii aici.

6. Premierul britanic Boris Johnson este suspectat de un posibil conflict de interese în perioada în care era primar al Londrei, din cauza legăturilor sale cu o femeie de afaceri care ar fi beneficiat de finanţări publice, un scandal care ar putea conduce la deschiderea unei anchete penale împotriva şefului Guvernului de la Londra. (Profit.ro)

7. Președintele Trump le-ar fi spus ministrului de Externe al Rusiei și ambasadorului Moscovei în SUA, la întâlnirea de la Casa Albă, din 2017, că nu este îngrijorat de intervenția Rusiei în alegerile din 2016, deoarece și Statele Unite procedează la fel în alte țări. Trump a devenit președinte după alegerile din noiembrie 2016. (WashingtonPost)

8. Secţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale din Afganistan s-au închis în contextul unor acuzaţii de fraudă şi al unei participări slabe, ceea ce creează temeri privind un rezultat incert care ar putea împinge această ţară şi mai mult în haos. (Hotnews)

9. NBC și AT&T își vor lansa serviciile de streaming, Peacock respectiv HBO Max, în aprilie anul viitor. (Axios)

10. Transfăgărășanul a fost inclus, luna aceasta, de National Geographic pe o listă care recomandă „Cele mai spectaculoase 10 excursii cu mașina din lume”. (Profit.ro)

Fotografia dimineții – Coperta ultimului număr al revistei WIRED. Datele dintr-o brațară Fitbit au ajutat la rezolvarea unei crime:

Ți-ar mai putea plăcea
Surse: Joe Biden și-ar putea anunța retragerea din cursa prezidențială în acest weekend – Cronica dimineții
Peste 2 miliarde de persoane din intreaga lume sărbătoresc astăzi Paștele – Cronica dimineții