80 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial – Cronica dimineții

1. Ieri s-au împlinit 80 de ani de când Germania nazistă, condusă de Adolf Hitler, a invadat Polonia, declanșând al Doilea Război Mondial. 70 de milioane de oameni au murit în acest conflict.

2. Uraganul Dorian, upgradat ieri la categoria 5 din 5 posibile, a ajuns aseară în Bahamas, cu vânt care poate depași 300 km pe ora și valuri uriașe. În urmatoarele doua zile ar putea lovi coasta de est a Statelor Unite. (BBC)

3. Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a propus ca pensionarii să primească în avans un procent din creşterea pensiei prevăzută pentru 2021. (News.ro)

4. De ieri au intrat în vigoare tarifele de 15% impuse de SUA pe importurile din China. Apple Watch intră în lista produselor afectate de această creștere. Laptopurile și smartphoneurile vor avea o creștere similară din decembrie. (Bloomberg)

De astăzi revine Cronica de Tehnologie, zilnic, de luni până vineri.

5. Valoarea punctului de pensie a crescut, de ieri, cu 15%, respectiv de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, odată cu intrarea în vigoare a Legii pensiilor. Din 2021 va ajunge la 1.875 de lei. (Profit.ro)

6. După introducerea IRCC în calcularea dobânzilor la creditele în lei acordate populaţie, dobânda medie a scăzut cu 0,6 puncte în trei luni. (Economica)

7. Din 2026, schimbarea furnizorului de energie şi gaze va fi posibilă în 24 de ore. (Adevarul)

8. PRO România şi ALDE au depus ieri, la Biroul Electoral Central (BEC), protocolul de constituire a Alianţei electorale „Un Om”, care îl susţine pe Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie. (News.ro)

9. Extrema-dreaptă a crescut puternic în alegerile din două landuri est-germane, lovind coaliţia de guvernare a cancelarului Merkel. (News.ro)

10. Artistul britanic Liam Gallagher şi-a anulat, din motive tehnice, cu jumătate de oră înainte de a urca pe scenă, concertul pe care trebuia să-l susţină aseară la festivalul Fall in Love de la Mogoşoaia. (News.ro)

Fotografia dimineții – Uraganul Dorian văzut de pe Stația Spațială Internaționala:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Apărării: România va începe la 1 Mai retragerea militarilor din Afganistan – Cronica dimineții
Azi au loc alegeri prezidențiale și referendum pentru aderarea la UE în Republica Moldova – Cronica dimineții