Trump le ordonă companiilor americane să părăsească China – Cronica dimineții

1. Președintele american Donald Trump a somat companiile americane să caute “imediat” alternative la piața chineză, “inclusiv prin aducerea companiilor acasă și fabricarea produselor în SUA”. Reacția vine după ce China a anunțat tarife pentru importuri din SUA în valoare de $75 miliarde. (Profit.ro)

2. Bursa americană a scăzut după declarațiile președintelui Trump și anunțul Chinei privind tarife suplimentare. Toți cei trei indici au pierdut peste 2%, iar companiile care produc în China au pierdut peste 5%. (WSJ)

3. Noul executiv al Uniunii Europene vrea să înființeze un fond de 100 miliarde euro cu ajutorul căruia să „crească” noii „campioni europeni” care să fie capabili să înfrunte marile companii americane sau chineze, precum Apple, Huawei, Google sau Alibaba. (Cursdeguvernare)

4. Între 2002 și 2016, procentul locurilor de muncă din SUA care necesită cunoștințe avansate în “digital” a crescut de la 5% la 23%. (Link)

5. O investigație WSJ a descoperit peste 4000 de produse listate pe Amazon care sunt interzise de diferiți regulatori, au etichetele greșite sau sunt periculoase. (WSJ)

6. Trei cercetători au studiat 17 tipuri de gândaci diferiți pentru a elabora ecuații matematice și principii care să ajute la mersul rapid al roboților. (Link)

7. Google a anunțat un set nou de reguli pentru discuțiile interne ale angajaților. Acestora le este interzis să mai discute despre politică pe forumurile interne ale companiei. (CNBC)

8. Actorul Bob Odenkirk a declarat că filmările la filmul „Breaking Bad” s-au terminat. Filmul va fi difuzat anul viitor de Netflix și AMC. (BBC)

9. Consumatorul român preferă, în continuare, rețetele clasice de petrecere a timpului liber, metoda preferată fiind televizorul, relevă studiul GlobalWebIndex, dat publicității ieri. (Profit.ro)

10. Peste 21.000 de americani au pierdut, anul trecut, $143 de milioane din cauza înșelătoriilor de tip “romance”, pe rețelele sociale. Datele acoperă numărul celor care s-au îndrăgostit de profile false, care cereau bani pentru urgențe medicale sau pentru a-și plăti călătoriile. (CNN)

Fotografia dimineții – Proteste în fața ambasadei Braziliei din Columbia împotriva incendiilor care distrug Padurea Amazoniană. Guillermo Legaria Schweizer/Getty Images:

 

Ți-ar mai putea plăcea
Fermierii români afectați de importurile din Ucraina vor primii subvenții de 4 bani pe kg – Cronica dimineții
Grindeanu: PSD va depune câteva mii de amendamente la Legea Bugetului – Cronica dimineții