Aramco, profit în scadere: $46,9 miliarde – Cronica de Business
1. Gigantul saudit din domeniul energiei Aramco a înregistrat un profit cu 12% mai mic în primele șase luni ale anului față de perioada similară a anului trecut, până la valoarea de $46,9 miliarde. Compania va achiziționa 20% din business-ul de rafinare și petrochimice a conglomeratului indian Reliance Industries. Tranzacția se face la o evaluare a entității indiene de $75 miliarde, inclusiv datorii, și va reprezenta cea mai mare investiție străină în India din istorie. (Financial Times)
2. ING Bank a înregistrat în România un avans de 12% al profitului net în primul semestru față de aceeași perioadă a anului trecut până la 385 milioane lei (€81,4 milioane), în condițiile în care portofoliul de credite a crescut. (Profit.ro)
3. Antibiotice Iaşi, unul dintre cei mai importanţi producători români din industria farmaceutică de medicamente generice, va dezvolta proiecte în Slovenia, Croaţia şi Muntenegru. (News.ro)
4. Compania spaniolă de utilități Iberdrola a bătut palma cu banca australiană de investiții Macquarie, căreia îi va vinde o participație în East Anglia One, una dintre cele mai mari ferme offshore de eoliene din Marea Britanie, pentru £1 miliard. (Financial Times)
5. Glow Technologies, un start-up care permite realizatorilor de podcast-uri să primească susținere financiară de la fani, a atras finanțări în valoare de $2,3 milioane de la investitori precum firma de venture capital Greycroft și rapperul Nas. (Variety)
Bonus:
6. Meesho, o platformă indiană de e-commerce care conectează cumpărătorii și vânzătorii prin intermediul social media, a atras investiții de $125 milioane într-o rundă de finanțări condusă de compania de media Naspers, la care au participat, între alții, și Facebook și Arun Sarin, fostul CEO al Vodafone Group. (TechCrunch)
7. Brandurile de modă britanice Topshop şi Topman vor deschide al doilea magazin din Bucureşti, în Băneasa Shopping City, în luna octombrie, acesta urmând să fie cea mai mare unitate din sud-estul Europei. (ZF)
8. Rovio Entertainment, producătorul seriei Angry Birds, a raportat o scădere de 11,3% a profitului trimestrial, până la valoarea de €5,3 milioane, pe fondul costurilor asociate cu implementarea tehnologiei 5G pentru platforma sa de gaming Hatch. (Reuters)
9. Familia Negoiță pregătește construcția unui ansamblu rezidențial cu aproape 2.000 de apartamente pe terenul fostei fabrici Romcarton, amplasat peste drum de noul magazin IKEA Pallady, zonă în care aceiași investitori dezvoltă complexul Palladium Residence. (Profit.ro)