Cronica diminetii – Salariul minim brut va creşte la 2.050 de lei de la 1 ianuarie 2019

1. Salariul minim brut va creşte la 2.050 de lei începând de la 1 ianuarie 2019, Guvernul lucrând în prezent la o Hotărâre în acest sens, a declarat aseară, la Antena 3, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. În prezent salariul minim brut este de 1900 lei. Ministrul confirmă astfel informațiile anunțate săptămâna trecută de sindicaliști. De asemenea, Olguţa Vasilescu a susţinut că statul a recuperat considerabil din deficitul la bugetul de pensii, acesta scăzând de la 13 miliarde de lei, în 2017, la 4 miliarde de lei acum, după transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. (News.ro)

2. Kevin Systrom și Mike Krieger, cei doi fondatori ai Instagramului, care au vândut aplicația către Facebook, pentru $1 miliard, în 2012, vor părăsi compania. (WSJ)

3. Microsoft a anunțat că suita de programe Office 2019, care va înlocui Office 2016, este disponibilă începând cu data de ieri. (ZDNet)

4. Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizației, a crescut în luna august, față de luna anterioară, cu 4,9 puncte, până la valoarea de 50 puncte, încă este cu 0.7 puncte mai jos decât în August 2017. CFA România este asociația profesioniștilor în investiții din România, în mare parte deținători ai titlului Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute din SUA. (Profit.ro)

5. Neîncasarea TVA a generat o pierdere de 6,13 miliarde euro în anul 2016 pentru bugetul României, conform celui mai recent studiu asupra colectării TVA, lansat de Comisia Europeană şi citat de PwC. În anul 2016, România s-a situat din nou pe ultimul loc în privinţa gradului de colectare de TVA, dintre toate statele membre UE, cu un deficit de încasare a TVA de 35,88%, în creștere față de 2015. Media europeană este de 12,3%. (News.ro)

6. Deliveroo pare că e în căutarea unui cumpărător. După ce săptămâna trecută a apărut, pe surse, că Uber ar vrea să cumpere aplicația de livrat mâncare ce activează pe piața europeană, ieri a apărut, tot pe surse, știrea că Amazon ar fi avut două runde de discuții pentru o achiziție. (TheTelegraph)

7. În 25 de ani, obezitatea va deveni principala cauză care va duce la apariția cancerului, la femeile britanice, depășind fumatul. Conform Cancer Research UK, în prezent, 7% din cazurile de cancer din Marea Britanie au fost generate de obezitate, în timp ce fumatul este vinovat de 12% din cazuri. (CNN)

8. La doi ani de la anunțarea panourilor solare care să înlocuiască acoperișul, în Octombrie 2016, Tesla încă nu a trecut la producția lor la scară largă. (CNBC)

9. Un nou sistem bazat pe inteligenţă artificială poate face distincţia între diferitele stări de spirit pe care muzica le poate crea. O echipă de cercetători care lucrează pentru platforma de streaming Deezer a creat un A.I. capabil să spună dacă o melodie este veselă sau tristă, dacă este dinamică sau lentă. Sistemul analizează atât semnalul audio, cât şi versurile care compun melodiile pentru a înţelege cărei stări de spirit i se potriveşte un anumit cântec. (News.ro)

10. Victoria’s Secret a deschis primul magazin în România, în aeroportul Otopeni, în zona duty free. Magazinul a fost deschis în urmă cu o lună, dar a fost anunțat oficial ieri. (Profit.ro)

Cronica diminetii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Fost ministru al Educaţiei: Sistemul e praf, iar părinţii sunt pe cont propriu şi au trei soluţii: meditaţii, meditaţii şi meditaţii – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Amazon a devenit cea mai valoroasă companie a lumii