Gedeon Richter, afaceri în creștere în România – Cronica de Business

1. Afacerile companiei farmaceutice ungare Gedeon Richter în România au crescut cu 13% în primul semestru, ritm de peste două ori mai rapid decât cel înregistrat la nivel de grup, ajungând la €138,1 milioane. (Profit.ro)

2. Producătorul de chip-uri Toshiba Memory a raportat o pierdere în valoare de £765.66 milioane în ultimele trei luni, de peste trei ori mai mult decât rezultatul negativ înregistrat în primele trei luni ale anului. (Reuters)

3. Dezvoltatorul imobiliar One United Properties, fondat de antreprenorii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, alături de partenerii săi Octavian Avrămoiu, fost vicepreședinte al SIF Banat-Crișana, și Cătălin Scripcaru, fost director de țară al Strabag și Raiffeisen Evolution, a cumpărat un teren de la Vasile Petrescu, unul dintre acționarii principali ai fostei MindBank, într-o tranzacție evaluată la circa €4 milioane. În schimbul lotului din zona Herăstrău, București, vânzătorul va primi apartamente. (Profit.ro)

4. Compania de lifestyle Weight Watchers a înregistrat un profit net de $53,8 milioane în al doilea trimestru, în scădere cu 24% față de perioada similară a anului trecut, însă peste așteptările analiștilor. (CNBC)

5. Acțiunile Osram au scăzut ieri după ce Allianz Global Investor, cel mai mare acționar al companiei, a respins oferta de preluare în valoare de €3,4 miliarde din partea firmelor Bain și Carlyle. (Reuters)

Bonus:

6. Producătorul timişorean de lentile pentru ochelari Interoptik a raportat afaceri de peste 30 milioane lei în 2018. (ZF)

7. Compania internațională de real estate Savills, listată pe bursa de la Londra, a înregistrat un profit înainte de taxe în valoare de £24,7 milioane în prima jumătate a anului, în scădere față de cele £26,7 milioane din perioada similară a anului trecut. (Yahoo! Finance)

8. Producătorul de cupru Aurubis, cel mai mare jucător european de profil, a înregistrat o scădere de 72% a profitului în al treilea trimestru fiscal, pe fondul scăderii cererii din partea industriilor de cabluri și cea de automobile, precum și pe fondul costurilor legate de închiderea unui proiect important. (Reuters)

Ți-ar mai putea plăcea
Aplicațiile mobile, venituri de $50 miliarde – Cronica de business
Air France-KLM, aproape de un program de salvare de $10 miliarde – Cronica de Business