Dragoș Anastasiu vinde divizia de turism a Eurolines – Cronica de Business

1. Grupul Eurolines România, deținut de Dragoș Anastasiu, va vinde către DER Touristik Group, parte a grupului german REWE, toate activitățile de turism – turoperare, retail, business travel și incoming – care, în acest moment, se derulează prin intermediul a trei companii distincte (Touring Europabus, Danubius Travel și Nova Travel). (Profit.ro)

2. PepsiCo a ajuns la o înțelegere pentru achiziția companiei sud-africane Pioneer Food Group, într-o tranzacție în valoare de $1,7 miliarde. (Reuters)

3. Boeing estimează o pierdere de $4,9 miliarde în al doilea trimestru, ca urmare a scoaterii din funcțiune a avioanelor 737 Max, după două accidente care au totalizat 346 de victime. (CNBC)

4. AB Inbev își vinde divizia din Australia japonezilor de la Asahi pentru $11.3 miliarde. (Bloomberg)

5. Haus, un startup care ajută persoanele fizice să achiziționeze case de locuit în calitate de co-investitor, a strâns $7,1 milioane într-o nouă rundă de finanțări. (TechCrunch)

Bonus:

6. Co-fondatorul companiei de coworking WeWork, americanul Adam Neumann, a vândut acțiuni și a luat împrumuturi garantate cu participația în cadrul firmei în valoare cumulată de $700 milioane de-a lungul ultimilor ani. Mișcarea este oarecum ieșită din comun, în contextul în care compania urmează să se listeze, iar fondatorii de obicei așteaptă până după IPO-uri pentru a vinde din acțiuni. Neumann rămâne în continuare cel mai mare acționar al WeWork. (The Wall Street Journal)

7. Grupul Richemont, care deține branduri de lux precum Cartier, Van Cleef & Arpels și Jaeger-LeCoultre, a înregistrat o scădere de 2% la vânzările de ceasuri în al doilea trimestru, acestea fiind afectate de protestele din Hong Kong, o piață extrem de importantă pentru companie. (Bloomberg)

8. Fondul de investiții BlueGem Capital își vinde participația de circa 40% la magazinul de lux Liberty din Londra pentru aproximativ £300 milioane, de 12 ori valoarea la care a cumpărat pachetul în 2010. (Financial Times)

9. Lanțul austriac de cinematografe Cineplexx, care a intrat în România la finele anului trecut, preluând în primăvară cinematograful din complexul comercial Băneasa Shopping City de la omul de afaceri Gabriel Popoviciu, preia cinematograful multiplex din Iris Titan Shopping Center, din București. (Profit.ro)

10. Americanii de la compania de tehnologie Emerson au ajuns în 2018 la afaceri de 910,7 milioane lei, în creștere cu 34%, şi profit de 54,4 milioane lei la campusul din Cluj-Napoca. (ZF)

Ți-ar mai putea plăcea
Acțiunile Netflix au scăzut cu 20%, după anunțarea rezultatelor, deoarece platforma nu și-a atins targetul de abonați noi estimat – Cronica de Business
AB InBev profit în scădere din cauza coronavirusului – Cronica de Business