Foametea afecta 821,6 milioane de oameni în 2018 – Cronica dimineții

1. Foametea afecta 821,6 milioane de oameni în 2018, faţă de 811 milioane cu un an înainte, relevă un raport anual publicat de mai multe organizaţii ONU. Este al treilea an consecutiv de creștere. (News.ro)

2. Datoria totală a lumii a crescut cu $3000 de miliarde in primul trimestru al acestui an, ajungând la $246.500 miliarde. (Axios)

3. România a fost anul trecut pe locul patru în Uniunea Europeană în ceea ce privește producția de petrol, cu 3,6 milioane de tone, în scădere cu 2% față de anul anterior. (Profit.ro)

4. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, intenționează să trimită în spitale pacienți „sub acoperire” pentru a identifica angajații care condiționează actul medical de mită. (Hotnews)

5. În România sunt aproximativ 500.000 de firme active, iar, dintre acestea, 1.000 de firme, adica 0,2%, realizează jumătate dintre veniturile totale ale companiilor din țară. (StartupCafe)

6. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD că s-a validat propunerea lui Nicolae Moga, senator din Constanţa, pentru a prelua funcţia de ministru de Interne. (News.ro)

7. Peter Thiel, unul dintre cei mai apropiați investitori, din tech, de Donald Trump, membru în boardul Facebook, a declarat, la o conferință, că Google ar trebui investigat de FBI și CIA deoarece lucrează cu armata chineză. (Axios)

8. Poliția rutieră din Londra va utiliza drone cu scopul de a identifica mai rapid șoferii care depășesc cu mult limitele de viteză și care participă la curse ilegale de mașini. (Automarket)

9. Poliţia italiană a anunţat că a confiscat un adevărat arsenal de război, inclusiv o rachetă de tip aer-aer şi aproximativ 20 de puşti sofisticate, în cadrul unei operaţiuni la simpatizanţi ai extremei drepte, în nordul peninsulei. Această operaţiune antiteroristă viza italieni ”de ideologie extremistă” care au luptat alături de rebeli proruşi, împotriva trupelor ucrainene, în regiunea Donbas, în estul Ucrainei. (News.ro)

10. Fostul senator Mircea Banias, fostul director al Direcţiei Domenii Portuare Eugen Bogatu, fostul secretar general al Ministerului de Interne Laureţiu Mironescu şi ceilalţi 36 de inculpaţi din dosarul privind importuri ilegale în Portul Constanţa au fost achitaţi definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dosarul a fost trimis în judecată de DNA. (News.ro)

Fotografia dimineții – O meduză având dimensiunea unui om a fost surprinsă în largul coastelor din sud-vestul Angliei. Dan Abbott / Wild Ocean Week:

Ți-ar mai putea plăcea
Apele Române: În judeţul Vaslui s-au înregistrat precipitaţii cât într-un an întreg – Cronica dimineții
Populația a împrumutat guvernul cu peste jumătate de miliard de euro – Cronica dimineții