Halep – Svitolina (15:00 – Eurosport), Sabail – Craiova (19:00, Look, Digi), FCSB – Milsami (21:30, ProTV) I Cronica Sportiva

1. Simona Halep, 7 WTA, o va întâlni pe Elina Svitolina, 8 WTA, azi de la ora 15.00 (transmis pe EuroSport 2), în semifinalele turneului de la Wimbledon. Meciul va fi urmat de cealaltă semifinală, dintre Serena Williams (SUA, cap de serie 11) şi Barbora Strycova (Cehia).

2. Azi, FCSB debuteaza cu moldovenii de la Milsami in noua stagiune a Europa League. Meciul, care se joaca pe stadionul Astrei Giurgiu, de la ora 21:30, se vede pe ProTV.

Echipa probabila: Vlad – Belu, Planici, Cristea, M. Roman – Oaida, Filip, Ov. Popescu – Man, Hora, Tanase. Antrenor Bogdan Andone. Rezerve: Balgradean – Balasa, Perianu, Nedelcu, R. Ion, Cr. Dumitru si Fl. Coman

3. Azi, Sabail – Universitatea Craiova, de la ora 19:00 pe LookPlus si DigiSport, in EL.

Echipa probabila: Pigliacelli – Martici, Kelici, Acka, Bancu – Qaka, Ivanov – Barbut, Mateiu, Vatajelu – M. Roman II. Antrenor Corneliu Papura. Rezerve: Popescu – Cicaldau, Ferreira, Briceag, Fortes, Mihaila, Ionita

4. Clever Media Network, deţinătoarea posturilor Look Plus şi Look Sport, şi societatea eAD.ro Interactive au semnat contractul pentru drepturile de televizare a partidelor de fotbal din Liga 1 pentru urmatoarele 5 sezoane. Maine incepe noul sezon, se asteapta ca si DigiSport si TelekomSport sa confirme transmisiile:

Vineri:
ora 18:30 FC Voluntari – Sepsi

Sambata:
ora 18:00 Astra – FC Botosani
ora 21:00 CFR – Poli Iasi

Duminica:
ora 18:00 U Craiova – Clinceni
ora 21:00 FCSB – Hermannstadt

Luni:
ora 18:00 Gaz Metan – Chindia
ora 21:00 Viitorul – Dinamo

5. Rafael Nadal si Roger Federer se vor intalni in semifinale la Wimbledon. Federer a punctat victoria cu numărul 100 la Wimbledon si se află pentru a 13-a oară în semifinale la All England Club, un record. recedentul record, de 98 de victorii, era deţinut de Jimmy Connors. Prin parcursul de aici, Nadal s-a calificat la Turneul Campionilor, unde se va afla la a 15-a participare consecutivă, un record. Cealalta semifinala: Djokovici – Bautista Agut. Sârbul este pentru a noua oară în aceasta faza la Wimbledon, iar spaniolul în premieră.

6. Viitorul a învins cu 2-0 echipa bulgară Spartak Varna, in ultimul amical inainte de startul noului sezon. Au marcat Eric (25) şi Keyta (34). Viitorul: Cabuz (46 Cojocaru) – Boboc, Dulca (80 Popescu), Ghiţă (80 Bîrzu), Kuipers – Ciobanu (70 Grosu), Achim (46 Tîrcoveanu), Ammari (70 Mălăele) – Eric (46 Pitu) – Calcan (70 Mihai), Keita (46 Munteanu). În prima etapă, Viitorul – Dinamo, luni de la ora 21.00.

7. Dinamo – Chindia Târgovişte 2-2 intr-un amical disputat la Săftica. Au marcat: Dan Nistor (9-penalty), Mattia Montini (70) / Mihai Leca (40), Filip Mitrovic (65). Straton a apărat, în minutul 29, penalty-ul executat de Mihai Voduţ.

Dinamo (R1): Straton – Moura, Klimavicius, Bejan, R. Grigore – Mrzljak, Bru – Sorescu, D. Nistor, Mihaiu – Montini. Accidentat, Dan Nistor a fost înlocuit în minutul 39 cu Robert Moldoveanu.

Dinamo (R2): Piscitelli – Sorescu (88 G. Creţu), Klimavicius, D. Ciobotariu, R. Grigore – Mrzljak (64 D. Popa), Bru (64 I. Filip), Răuţă – Moldoveanu, Perovic, Montini (76 A. Lazăr).

8. Fostul fotbalist David Beckham şi-a lansat compania media Studio 99, care va dezvolta documentare, show-uri de televiziune şi alte formate, dar va activa şi ca agenţie de creaţie, informează Variety. Numele companiei este legat de anul 1999, când fostul fotbalist s-a căsătorit cu Victoria Adams, au devenit părinţi şi el a câştigat cu Manchester United Premier League, Cupa Angliei şi UEFA Champions League. Noua companie va gestiona si canalele social media ale lui David Beckham, care are 57 de milioane de urmăritori pe Instagram şi 52 de milioane de fani pe Facebook.

9. AC Milan şi Internazionale Milano au prezentat, miercuri, primăriei din Milano, proiectul de fezabilitate pentru noul stadion şi un cartier adiacent, relatează L’Equipe. Proiectul cuprinde un nou stadion cu o capacitate de 60.000 de locuri, situat în zona adiacentă celui actual, si un complex dedicat sportului, divertismentului şi shopping-ului în care vor lucra 3.500 de angajaţi. Costul este estimat la peste 1,2 miliarde de euro.

10. Ciclistul slovac Peter Sagan (Bora-Hansgrohe) a câştigat, miercuri, etapa a cincea a Turului Franţei, desfăşurată între localităţile Saint-Die-des-Vosges şi Colmar, pe distanţa de 175,5 kilometri. Altfel, echipa Katusha-Alpecin, care participă în această perioadă în Turul Franţei, i-a anunţat pe cicliştii săi că pot semna cu alte grupări pentru sezonul 2020, susţine L’Equipe.

Pe scurt:

Sandu Iacob, noul antrenor al echipei de handbal Steaua Bucureşti; obiectiv principal: medalie în Liga Naţională

Dinamo a anunţat încheierea raporturilor contractuale cu atacantul grec Athanasios Papazoglou

Gerard Piqué va trebui să plătească peste 2,1 milioane de euro fiscului spaniol, după confirmarea condamnării pentru fraudă privind drepturile de imagine

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe l-a achiziţionat pe fundaşul senegalez Oumar Diakhité (25 ani, ultima oara la Estoril)

Atacantul brazilian Jonas se retrage din activitate la 35 de ani, după cinci sezoane petrecute la Benfica

Internaţionalul spaniol Alberto Moreno, aflat la final de contract cu Liverpool, a semnat un contract pe cinci sezoane cu Villarreal

Portarul Luca Zidane, fiul lui Zinedine Zidane, împrumutat de Real Madrid la Racing Santander

Ți-ar mai putea plăcea
Astăzi se joacă Manchester City – Borussia Dortmund și Real Madrid – Liverpool, în Liga Campionilor – Cronica sportivă
Dinamo și CSM Constanța, victorii în prima etapă din European League la handbal masculin – Cronica Sportivă