Cine va prelua Telekom România? Lupta se dă între patru jucători – Cronica de Business

1. Compania austriacă Immofinanz, unul dintre cei mai vechi investitori imobiliari din România, a scos la vânzare trei clădiri de birouri pe care le deține în București în vederea „împrospătării“ și optimizării portofoliului local. Tranzacționarea imobilelor va trece compania de pe locul 2 pe locul 3 în topul celor mai mari proprietari de birouri, după suprafața deținută, urmând a fi întrecută de CA Immo. (Profit.ro)

2. DP World, cel mai mare operator portuar din lume, caută bănci care să îi intermedieze o emisiune de bonduri în valoare de până la $1 miliard. Banii ar urma să fie utilizați pentru achiziția companiei de soluții maritime Topaz Energy & Marine. (Bloomberg)

3. Grupul elen OTE și principalul său acționar, gigantul german Deutsche Telekom, sunt pe cale să vândă pachetul majoritar de acțiuni deținut la Telekom România, informațiile indicând patru competitori care discută în prezent o eventuală preluare a operatorului român de telecomunicații sau a unei părți din afacere: RCS&RDS, companie controlată de omul de afaceri Zoltan Tseszari, grupul francez Orange, compania rusă ER-Telecom, printre cei mai mari 10 jucători din industria de telecomunicații din Rusia, și Spas Rusev, unul dintre cei mai bogați, dar și controversați afaceriști bulgari, având strânse legături cu finanțatori ruși. (News.ro)

4. Compania IAG, proprietarul British Airways, ar putea primi o amendă record de $230 milioane pentru faptul că hackerii au furat datele personale a 500.000 de clienți de pe site-ul companiei anul trecut. (Reuters)

5. Aplicația de ride-hailing Bolt (fostul Taxify) a introdus opțiunea de plată în numerar, în urma solicitărilor primite de la pasageri. Plata în numerar este disponibilă în toate orașele din România în care aplicația operează: București, Cluj-Napoca și Timișoara. (Startup Cafe)

6. Compania aeriană low-cost Wizz Air a transportat 4,4 milioane de pasageri pe piaţa locală în primele şase luni din acest an, trafic în creştere cu 15%. (ZF)

Ți-ar mai putea plăcea
Vodafone, Orange, Thales, Genpact și NNDKP își subînchiriază sediile – Cronica de Business
GM introduce Hummerul electric – Cronica de Business