Stare de urgență în sudul Californiei după cutremurul din această dimineață – Cronica serii
1. În sudul Californiei, unde a fost înregistrat epicentrul cutremurului din această dimineață, de 7,1 magnitudine, a fost declarată starea de urgență. (CNN)
2. Europarlamentarii Carmen Avram și Rareș Bogdan i-au criticat, într-o intervenție la Antena 3, pe președintele Franței Emmanuel Macron și pe Dacian Cioloș, pe care îi acuză că ar duce o politică agricolă „periculoasă” pentru România. (Hotnews)
3. Șeful Departamentului pentru politici fiscal-bugetare al PSD, Cristian Socol, și-a anunțat plecarea, după 14 ani. ”The end. Din 2 iulie, un nou capitol”, a scris Socol pe Facebook. (Profit.ro)
4. Boris Johnson, favorit la câștigarea șefiei Partidului Conservator și implicit la poziția de prim ministru al Regatului Unit, a declarat că vrea să-i oblige pe imigranți să învețe limba engleză. (NYTimes)
5. Producția de cocaină din Columbia a ajuns la un maxim istoric. Cocaina produsă în Columbia reprezintă 70% din producția mondială. (TheEconomist)
6. Uber vrea să lanseze bărci taxi în Lagos, cel mai mare oraș din Nigeria, cu o populație de 22 milioane de locuitori. (Bloomberg)
7. Din 2003, în Noua Zeelandă toate medicamentele prescrise pe rețetă costă 5 dolari locali, aproximativ 3,3 dolari americani. (Link)
8. Hackerii din China, Rusia, Iran și Coreea de Nord sunt responsabili pentru trei sferturi din atacurile majore la nivel mondial. (Link)
9. În Alaska s-au înregistrat 32 de grade Celsius, cea mai ridicată temperatură din istoria statului. (News.ro)
10. Lectura de weekend: David Crosby, 77 de ani, fost membru Byrds și Crosby, Stills & Nash, a compus multe melodii în ultimii ani deoarece crede că va muri în curând. (WSJ)
Fotografia serii – Coperta Der Spiegel cu capitanul vasului de migranți arestată în Italia: