Două IPO-uri gigant anunțate astăzi – Cronica de Business

1. Gigantul petrolier saudit Aramco, cea mai profitabilă companie din lume, a reluat discuțiile cu diverse bănci de investiții în vederea listării la bursă în 2020 sau 2021. Dacă se va realiza, acesta va fi cel mai mare IPO din istorie. (Bloomberg)

2. Omul de afaceri Teia Sponte, fost vicepreședinte al echipei Steaua București și prieten apropiat al lui George Becali, pregătește un proiect rezidențial cu 12 blocuri pe un teren pe care a funcționat un depozit al fostei fabrici Marmura, lângă fosta Bază Nautică și de Agrement Străulești, zonă în care au fost tranzacționate o serie de terenuri valoroase în ultimii ani. (Profit.ro)

3. Un număr de 62.530 de firme şi PFA-uri au fost radiate de la Registrul Comerţului în primele cinci luni din acest an, cu 75% mai multe decât anul trecut, fiind un record pentru economia românească. (News.ro)

4. Producătorul de bere Anheuser-Busch InBev vrea să obțină $9,8 miliarde prin listarea subsidiarei din zona Asia-Pacific pe bursa din Hong Kong, în cel mai mare IPO anunțat până acum pentru 2019. (Reuters)

5. Firmele mari din Marea Britanie au găsit soluția în ceea ce privește diversitatea la nivel de top: angajează câte o femeie și „au scăpat”. (Telegraph)

Bonus:

6. Grupul L’Oreal este în discuții cu Clarins Group pentru achiziția brandurilor de parfumuri Mugler și Azzaro. (Financial Times)

7. Platforma de social media și e-commerce Xiaohongshu vrea să atragă $500 milioane într-o rundă de investiții în acest an. Compania a strâns $300 milioane și în 2018, la o evaluare de $3 miliarde, principalul investitor anul trecut fiind Alibaba. (Crunchbase)

8. În următorii zece ani, 600.000 de locuri de muncă din România vor fi afectate de transformarea digitală generată de noile tehnologii. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
737 Max aduce pierderi de $1,4 miliarde pentru GE – Cronica de Business
Inflația anuală în Turcia a ajuns la 70% – Cronica de Business