Hackerii au avut acces timp de un an în rețeaua NASA – Cronica dimineții

1. NASA a anunțat că a fost atacată de hackeri, prin intermediul unui device Raspberry Pi conectat neautorizat la rețea. Atacul a avut loc în aprilie anul trecut, iar hackerii au avut acces timp de un an la date. Detaliile misiunilor pe Marte au fost compromise. (ZDNet)

2. Peste 200.000 de cehi au ieşit în stradă, ieri, pentru a cere demisia premierului Andrej Babis. Potrivit organizatorilor, la manifestaţia din Praga au participat 250.000 de persoane. Este cea mai mare manifestaţie de la căderea comunismului, în 1989. (News.ro)

3. Candidatul opoziţiei din Turcia, Ekrem Imamoglu, a câştigat şi alegerile de ieri, de la Istanbul, după ce s-a impus şi la scrutinul din martie, care a fost anulat. (News.ro)

4. Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a confirmat într-o postare pe Facebook că și-a exprimat deschiderea pentru a participa la competiția internă în PSD pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidențiale, pentru că vrea să arate că un președinte poate să facă, nu doar să vorbească sau doar să tacă. El a publicat și un afiș de campanie, cu sloganul ”Insist pentru România” (Profit.ro).  Si fostul ministru Mihai Fifor a anunțat că se gândeşte să candideze la preşedinţia României. Fifor a anunţat, însă, acest lucru pe Facebook, nu în şedinţa informală a liderilor PSD. (Digi24)

5. Trei sferturi dintre aplicațiile Android și iOS prezintă vulnerabilități de securitate care pun datele personale sub risc. (ZDNet)

6. Preşedintele american Donald Trump respinge solicitarea ONU de deschidere a unei anchete a FBI privind asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, sugerând că o astfel de investigaţie ar putea pune în pericol vânzarea de arme din SUA către Arabia Saudită. (Hotnews)

7. Din cauza ploilor abundente doar 92% dintre terenurile care trebuiau cultivate cu porumb au fost însămânțate. Media anuală a ultimilor ani era de 100%. Procentul din acest an este cel mai mic din ultimii 40 de ani. (WashingtonPost)

8. Din cauza cutremurelor japonezii renunță la interdicția folosirii telefoanelor mobile de către elevi. Folosirea mobilelor a fost interzisă, în 2009, în școlile și liceele din Japonia. (Quarz)

9. Mafia din Italia folosește lira italiană ca monedă “internă” pentru tranzacții. Lira italiană a fost scoasă din uz în 2002, o dată cu trecerea la euro. (Bloomberg)

10. O femeie a fost lăsată în avion de echipajul unui zbor Air Canada, după aterizare. Femeia dormea și s-a trezit în întuneric, într-un avion gol, aflat în hangar. (AP)

Fotografia dimineții – Premierul Indiei, Narendra Modi, 68 de ani, practicând exerciții de yoga de Ziua Internationala Yoga. Rajesh Kumar/AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Fost ofițer CIA: Cea mai bună soluție pentru Republica Moldova ar fi unirea cu România – Cronica dimineții
Neînțelegeri între Ministerul Educației și Ministerul Sănătății pe formularul pentru testare, cu 3 zile înainte de deschiderea școlilor – Cronica dimineții