Facebook a creat un mediu virtual care reproduce în mod realist locuințele umane – Cronica de Tehnologie

1. Facebook a creat un mediu virtual care reproduce în mod realist locuințele umane, pentru ca AI-ul companiei să învețe mai eficient despre lumea reală. În acest scop, Facebook folosește o platformă pe care a numit-o Habitat, împreună cu o bază de date denumită Replica. Pentru început, mediile create în Habitat sunt exclusiv vizuale, AI-ul neavând deocamdată posibilitatea de a interacționa cu acestea. (Digital Trends)

2. Prețul de referință pentru acțiunile Slack a fost stabilit la $26. Evaluat la $15.7 miliarde, Slack devine o companie publică de joi, când va fi listată la bursa din New York. (WSJ)

3. YouTube urmează să pună în aplicare două măsuri pentru protejarea minorilor. Conținutul dedicat celor mici va fi disponibil doar în aplicația YouTube Kids, iar funcția autoplay va fi dezactivată în cazul clipurilor pentru copii. (Profit.ro)

4. Facebook este chemată în Senatul american pentru a răspunde întrebărilor cu privire la viitoarea sa monedă virtuală. David Marcus, cel care răspunde proiectele legate de blockchain ale companiei, ar urma să se prezinte pe 16 iulie în fața Comisiei de Banking din Senat. (Reuters)

5. Multe companii nu vor reuși să pună în aplicare la timp directiva europeană PSD2 (Revised Payment Service Directive), cea care ar trebui să desființeze monopolul băncilor asupra informațiilor legate de conturile și serviciile de plăți folosite de clienți. (PaymentsSource)

6. Google va desființa funcția de plăți P2P în Marea Britanie. Din 6 septembrie, britanicii nu vor mai putea trimite bani prin Google Pay, care va continua să funcționeze ca o modalitate de plată în retail și eCommerce. (Engadget)

7. Rivalul Revolut, N26, a ajuns la 3,5 milioane de clienți și se va lansa pe piața din Statele Unite în cursul săptămânilor următoare. N26 procesează în prezent aproximativ 400 de tranzacții la fiecare minut. (EU-Startups)

8. Au fost descoperite două noi incidente de securitate în zona medicală, unde datele personale a 19,4 milioane de pacienți din Statele Unite au ajuns în posesia hackerilor, care au avut la dispoziție 8 luni înainte ca accesul neautorizat să fie remarcat. (Forbes)

9. Amazon Game Studios face disponibilizări pentru a se putea concentra pe două jocuri: New World și Crucibles. Mai multe zeci de angajați vor părăsi compania cu un pachet compensatoriu dacă în 60 de zile nu-și vor găsi o altă poziție în cadrul firmei. (Kotaku)

10. Shopify lansează Shopify Plus, o platformă dedicată comercianților mari, care oferă o pagină centrală de informații pentru toate business-urile și instrumente pentru crearea unei experiențe consistente în cadrul mai multor magazine. Shopify Fulfillment Network este o nouă funcție, cu disponibilitate limitată deocamdată, care folosește învățarea mecanică pentru a prezice cererea și a realiza alocarea inventarului. (VentureBeat)

Ți-ar mai putea plăcea
Oamenii de știință au reușit să dezvolte roboți minusculi, din celule traheale umane, care pot să repare țesutul neuronal deteriorat – Cronica de Tehnologie
Apple a redevenit liderul pieței de smartphone-uri în Q4 2021 – Cronica de Tehnologie