Agerpres a furnizat poliției toate fotografiile si filmările de la mitingul din 10 august, pentru “identificarea oamenilor” – Cronica dimineții

1. Agenția publică de presă Agerpres a furnizat poliției, după demonstrațiile din 10 august, toate filmările și fotografiile pe care le avea cu manifestanții, „ca să fie identificați oamenii”. Doar imaginile video trimise poliției au avut 20 GB. (Libertatea)

2. Preşedintele Klaus Iohannis va găzdui astăzi ceremonia de semnare a Acordului Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României. Vor participa liderii partidelor care au acceptat propunerile şefului statului, respectiv Ludovic Orban, Dan Barna, Victor Ponta şi Eugen Tomac. PSD și ALDE au refuzat semnarea. (News.ro)

3. Piața imobiliară din Cluj a ajuns mai scumpă decât cea din Capitală. Banca Națională a României a lansat Raportul asupra stabilității financiare care arată că gradul de accesibilitate la piaţa imobiliară, fără a apela la un credit bancar, format dintr-un indice preț / venit, este de 7,6 ani pentru un apartament cu 2 camere în Bucureşti şi 10,4 ani pentru un apartament similar în Cluj. (Link)

4. La aproape 30 de ani de la reunificarea Germaniei, populația în fostele landuri est-comuniste a ajuns la cel mai scăzut nivel înregistrat după 1905. (Profit.ro)

5. Uber Eats are în plan să înceapă livrarea cu drone a comenzilor de la McDonald’s, din această vară, în San Diego. (Bloomberg)

6. Până în 2040, 60% din carnea consumată va fi “crescută” artificial sau înlocuită de amestecurile de plante cu gust de carne, conform unui raport al companiei de consultanță AT Kearney. (TheGuardian)

7. Discovery, grupul american care operează televiziunile Discovery Channel, Animal Planet, TLC, Travel Channel sau Eurosport, ar putea cumpăra CME, compania care deține televiziunile ProTv. (Paginademedia)

8. Femeile din Elveţia plănuiesc să iasă pe străzi mâine într-o grevă naţională care are ca scop prezentarea palmaresului slab al ţării în apărarea drepturilor femeilor şi familiilor. Sub sloganul „Salariul, timpul, respectul!”, evenimentul de vineri este similar cu greva care a avut loc în 1991, cu cinci ani înainte să fie implementat Actul Egalităţii de Gen în Elveţia. (News.ro)

9. În Nigeria părinții pot plăti școala copiilor cu deșeuri din plastic. (AlJazeera)

10. Patriarhia Română acuză că spectacolul de teatru „Eu sunt. Și?”, prezentat în prima zi a Festivalului Cluj Pride 2019 , încalcă Legea cultelor. „Conținutul indecent al acestei reprezentații include folosirea batjocoritoare a unor simboluri religioase creștine, mesajul transmis fiind unul deliberat blasfemiator”. Acuzația vine în contextul în care spectacolul ironizează tabăra creștină care s-a manifestat mereu contra relațiilor între persoane de același sex. (Hotnews)

Fotografia dimineții – ‘Into The Weird Adult Video Emporium’ și ‘The Colon Care Co-op’ sunt două dintre mesajele pe care un supermarket din Vancouver, Canada, le-a scris pe pungile din plastic pentru a-i face pe clienți să renunțe la ele. Sursa:

Ți-ar mai putea plăcea
Dacia Sandero a fost cel mai vândut automobil din Europa, în luna ianuarie – Cronica dimineții
Studiu: Jumătate din infectările cu noul virus au avut loc cu două trei zile înainte de apariția oricărui simptom – Cronica dimineții