Cronica serii – Senatul a votat modificarea Codului Penal

1. Plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat, cu 74 de voturi „pentru”, 28 de voturi „împotrivă şi nouă abţineri, proiectul de lege privind modificarea Codului penal. Proiectul a fost adoptat după o şedinţă tensionată, în care opoziţia a încercat să lase puterea fără cvorum, însă acest lucru nu a fost posibil deoarece senatorii UDMR au venit în sală pentru ca şedinţa să poată continua. (News.ro)

2. Tranzacția privind preluarea de către grupul chinez CEFC China Energy Company Ltd. a unui pachet de 51% din acțiunile companiei petroliere KMG International NV, fostul Rompetrol Group, a eșuat. (Profit.ro)

3. Ana Bogdan și Marius Copil au fost eliminați în turul 1 de la Wimbledon. La această oră joacă Simona Halep, iar meciul Monicăi Nicolescu va începe în câteva minute.

4. Deputaţii PNL de Constanţa Bogdan Huţucă şi Robert Boroianu au iniţiat un proiect de lege privind desfiinţarea taxei de trecere pe podurile Feteşti-Cernavodă şi Giurgeni-Vadu Oii, ei considerând că taxa respectivă nu reprezintă decât o dublă taxare atâta timp cât utilizatorii drumurilor publice din ţară plătesc rovinieta. (News.ro)

5. Fostul prim-ministru al Malaeziei, Najib Razak, a fost arestat pentru acuzaţii de corupţie de la reședința sa din Kuala Lumpur. Najib este acuzat că a deturnat $4,5 miliarde de la compania de investiţii a statului. El a negat acuzaţiile. Săptămâna trecută, poliţia a confiscat bunuri precum genţi de lux, bijuterii, bani cash în valoare totală de $225 de milioane de la şase proprietăţi conectate cu fostul prim-ministru. (WSJ)

6. Ringier împreună cu bulgarii de la Sportal cumpără Gazeta Sporturilor de la Intact. (Tolo.ro)

7. Canalele grupului Intact, Antena 1, Antena Stars, Happy Channel, ZU TV și Antena 3 au notificat CNA de ieșirea din „must carry” ceea ce înseamnă că operatorii care vor dori să retransmită aceste canale trebuie să plătească o sumă, cel mai probabil, calculată la numărul de abonați. (PaginadeMedia)

8. Câștigul generat, ultimii 7 ani:
Nasdaq 100: +220%
S&P 500: +133%
Aur: -18%
Platină: -53%
Argint: -54%

9. Costul pentru a ține un adult migrant într-un centru de detenție: $133.99 pe zi
Costul pentru a ține o familie de migrant într-un centru de detenție: $319.37 pe zi
Costul monitorizării unui migrant printr-o brățară electronică: $4.50 pe zi (Vox.com)

10. Suedia a învins Elveția cu 1-0 și s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale unde va întâlni câștigătoarea dintre Anglia și Columbia, meci care va începe la 21.00.

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Ministru de Externe: O revenire a lui Donald Trump la Casa Albă nu ar schimba viziunea de politică externă a României – Cronica serii
Premierul Nicolae Ciucă: Am convenit cu partenerii de coaliţie ca pînă la soluţionarea problemelor să nu îmi depun mandatul – Cronica serii