Un chatbot dezvoltat de OpenAI a trecut testul Turing, un reper în evaluarea inteligenței artificiale – Cronica dimineții
Cronica vă urează Sărbători liniștite! Hristos a Înviat!
1. Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, susține că România nu este un stat laic, așa cum este Franța de exemplu, ci un stat „neutru religios”, adică nu are componență „anti-religie” pe care o presupune statul laic. (Hotnews)
2. Anul acesta, odată cu deschiderea de noi tronsoane de autostradă, România va depăși record după record în materie de cel mai lung traseu neîntrerupt de șosea de mare viteză. În această vară, odată cu finalizarea lotului 3 Sud din Autostrada Bucureștiului (A0) și a tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), va rezulta un traseu de la Craiova la Constanța de circa 475 de kilometri, peste recordul actual de 250 de kilometri de autostradă continuă. (Economica)
3. Producătorii de energie autohtoni vor plăti duminică un preț record, de 500 de lei/MWh, furnizorilor pentru a le prelua energia în exces, acesta fiind cel mai mare preț negativ înregistrat în România. Consumul orar restrâns din miezul zilei de Paste, estimat de Transelectrica la 2500 MW, a făcut ca în intervalul 12-14 prețul orar al energiei electrice tranzacționate pentru ziua de duminică să atingă un nivel negativ record, de 500 de lei/MWh. (Profit.ro)
Din Cronica Spațială: Un echipaj format din șase femei a efectuat cu succes o călătorie cu o navetă spațială Blue Origin până la linia Kármán situată la o altitudine de 100 de kilometri, care marchează „granița” dintre atmosfera Pământului și spațiul cosmic. Printre cele șase femei s-a numărat și Lauren Sánchez, logodnica lui Jeff Bezos, proprietarul Blue Origin, iar călătoria a durat în total 11 minute. (The Guardian)
4. Primarul Capitalei Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a afirmat că şi-ar fi dorit ca Elena Lasconi, candidatul USR în cursa pentru Palatul Cotroceni, să facă un pas în spate. El a precizat că nu are nimic de-a face cu scandalul din USR şi că acesta i-ar fi afectat campania electorală. (G4Media)
5. Rețeaua rusă de dezinformare Matrioşka a lansat o campanie de amploare care vizează pentru prima dată Republica Moldova. Pe reţelele sociale X şi Bluesky circulă videoclipuri care, imitând identitatea unor instituţii media internaţionale sau a unor universităţi, dezvăluie că actuala preşedintă a ţării, Maia Sandu, a câştigat alegerile prin campanii de propagandă, iar acum este angajată într-o represiune împotriva oponenţilor săi. (News.ro)
6. Un chatbot dezvoltat de OpenAI a trecut testul Turing, unul dintre cele mai cunoscute repere în evaluarea inteligenței artificiale. Modelul GPT-4.5 a fost confundat cu un om în 73% dintre interacțiuni, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea din California, San Diego. (Digi24)
Din Cronica de Divertisment: Al doilea sezon al serialului SF „Andor” din universul Star Wars va avea premiera pe platforma de streaming Disney+ marți, 22 aprilie. Diego Luna revine în rolul lui Cassian Andor, care devine un jucător cheie în alianța rebelilor. Relațiile dintre personajele principale se intensifică pe măsură ce războiul se apropie, iar trădările, sacrificiile și conflictele vor deveni profunde. Prequel al filmului „Rogue One: A Star Wars Story”, „Andor” este considerat cel mai bun serial dintre numeroasele producții din universul Star Wars.
7. Manfred Weber, liderul Popularilor Europeni, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, vrea ca UE să permită și după 2035 vânzarea de mașini pe motorină și benzină. Aceasta cu condiția ca emisiile de carbon să fie complet compensate de industrie, prin captarea și stocarea acestora în sol sau prin alte inovații tehnologice. (Biziday)
8. Rusia a anunţat sâmbătă că îşi va înceta „toate operaţiunile militare” ca parte a unui „armistiţiu de Paşte” în Ucraina. Vladimir Putin a anunțat că încetarea temporară a focului va dura de sâmbătă de la ora 18:00 până luni. Cu toate acestea, o alertă antiaeriană a fost declanşată la Kiev cu puţin timp după ora 17:00, autorităţile anunţând un atac cu drone ruseşti. Cele două părţi au făcut sâmbătă şi cel mai mare schimb de prizonieri de la începutul războiului. (News.ro)
9. Rusia a anunțat că a recucerit penultima localitate aflată încă sub controlul armatei ucrainene în regiunea rusă Kursk, finalizând practic recucerirea acestui teritoriu, care a fost ţinta unei ofensive ucrainene surpriză în vara anului 2024. (News.ro)
Din Cronica Sportivă: Gimnasta Sabrina Maneca Voinea a obţinut medalia de aur la sol, la Cupa Mondială de la Doha. La bârnă a ratat exerciţiul şi a încheiat pe locul 5. News.ro
10. Asocierea cu Elon Musk și utilizarea greșită a inteligenței artificiale sunt printre cele mai sigure căi prin care companiile își pot deteriora brandurile, conform unui sondaj efectuat la care au răspuns peste 100 de lideri internaționali în afaceri publice. (TheGuardian)
Captura dimineții – Ouăle au devenit atât de scumpe încât unii americani au decorat cartofi în locul lor: