Financial Times: De ce discuţiile dintre SUA şi Rusia privind Marea Neagră neliniştesc Europa, inclusiv România – Cronica serii

1. Prezenţa la simularea probei de Limba Română din cadrul examenului national de bacalaureat, care a avut loc luni, a fost de 82%. Un elev a fost eliminat pentru tentativă de fraudă. (News.ro)

2. În luna ianuarie 2025, gradul de acoperire al rezervei valutare pentru datoria pe termen scurt a scăzut sub procentul de 100%. Rezerva valutară nu a scăzut doar din cauza plăților cu datoria publică sau a dobânzilor. Ea a scăzut și din cauza ieșirilor de capital și a faptului că BNR a apărat, conform doctrinei anunțate, cursul de schimb, potrivit unor surse din piața bancară. (Economica)

3. România rămâne țara cu cea mai mare incidență a tuberculozei din Uniunea Europeană, deși numărul de cazuri a scăzut cu 69% în ultimele două decenii, se arată într-un comunicat transmis de Societatea Română de Pneumologie. În 2024, incidența tuberculozei în România a fost de 44,3 la 100.000 de locuitori, iar la copii de 10,8 la 100.000. (G4Media)

4. Negociatorii de la Moscova şi Washington discută luni, la Riad, despre siguranţa navigaţiei pe Marea Neagră şi despre o posibilă reluare a căilor de export, cu intenţia de a lega un acord pe mare de un acord de pace mai larg. Dar statele europene cu ieşire la Marea Neagră urmăresc cu nervozitate negocierile de pace dintre SUA şi Rusia cu privire la Ucraina, temându-se de un posibil acord ce ar reda Moscovei o parte din influenţa sa asupra apelor disputate, scrie Financial Times. (News.ro)

5. Deputaţii AUR vor depune o moţiune simplă la adresa ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, pentru acţiunile sale de intimidare a populaţiei, în contextul alegerilor electorale şi o moţiune simplă şi la adresa ministrului Energiei, Sebastian Burduja, care este chemat în plenul Senatului, pentru a da explicaţii cu privire la gestionarea defectuoasă a proiectelor iniţiate în sectorului energetic, dar şi explozia preţului la gaze. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Europa are nevoie de un euro digital pentru a se proteja împotriva amenințării stablecoin-urilor, dar și pentru a-și reduce dependența de serviciile americane de plăți, spune economistul șef al Băncii Centrale Europene, Philip Lane. Un euro digital ar reduce șansele ca monedele digitale din afară să câștige teren în spațiul comunitar. (Bloomberg)

6. Vânzările motorizărilor full-hybrid ale mărcii Dacia încep să devină tot mai consistente, pe măsură ce piețele descoperă aceste motoare. Dacia a lansat pentru prima dată un sistem de propulsie hibrid pe modelul Jogger, ulterior acesta fiind introdus și pe Duster. În Germania, în primele două luni ale anului, ambele modele au intrat în top 10 vânzări hibride. (Profit.ro)

7. Vânzările anuale ale producătorului auto chinez BYD au depășit pentru prima dată $100 de miliarde de dolari. BYD, care a reprezentat aproximativ 16% din mașinile exportate din China în ianuarie și februarie, construiește fabrici în Europa și America de Sud. (FT)

8. Ministrul de externe polonez, Radoslaw Sikorski, avertizează despre necesitatea pregătirii împotriva unei posibile agresiuni ruse înainte de sfârşitul acestui deceniu. El spune că în prezent Rusia nu poate învinge de una singură Ucraina, dar dacă va reuşi să profite de potenţialul acestei ţări, ar putea deveni suficient de puternică pentru a extinde războiul către alte ţări. (Digi24)

9. Ministerul chinez al afacerilor externe a negat, luni, informațiile conform cărora Beijingul s-ar putea alătura unei eventuale misiuni conduse de liderii UE pentru menținerea păcii în Ucraina. (Politico)

10. Primarul Istanbulului Ekrem Imamoglu a fost nominalizat drept candidat la preşedinţie al principalei formaţiuni politice de opoziţie din Turcia, în pofida încarcerării sale. (G4Media)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Guvernul ar putea renunța la taxa auto
Turismul românesc a fost la aproape jumătate față de anul trecut, în vârf de sezon – Cronica serii