Ministrul Finanțelor: Anul acesta nu creștem pensiile și salariile, dar nici taxele și impozitele – Cronica dimineții

1. Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a transmis, sâmbătă, după adoptarea bugetului de către Guverb, că nu vor exista creşteri de pensii şi salarii în acest an, dar nici nu au fost luate în calcul creşteri de taxe şi impozite. (News.ro)

2. ANAF a colectat în ianuarie, în contextul în care proiectul de buget nu a fost încă adoptat, 44,7 miliarde lei, în creștere cu 7,5% față de anul trecut, a declarat premierul Marcel Ciolacu. (Profit.ro)

3. Deficitul bugetar s-ar putea situa anul acesta la 7,7% din PIB, peste ținta de deficit de 7% din PIB din proiectul de buget adoptat de către Guvern, atrage atenția Consiliul Fiscal (CF). CF afirmă că nu poate lua în considerare veniturile ipotetice având drept sursă îmbunătățirea colectării de către ANAF, astfel că estimează venituri inferioare cu circa 9,7 miliarde de lei, reprezentând circa 0,5% din PIB, față de țintele asumate în proiectul de buget. (Profit.ro)

4. PMP a devenit primul partid care îl susține oficial pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din 2025. Nicușor Dan, a declarat, sâmbătă, la Congresul Partidului Mișcarea Populară, că în perioada următoare urmează o luptă care trebuie câștigată și a mulțumit membrilor partidului că sunt „de partea corectă a istoriei”, după validarea, în congres, a susținerii primarului general al Capitalei la scrutinul din 4 mai. (Libertatea)

Din Cronica Spațială: NASA a descoperit molecule care stau la baza vieții într-un eșantion de rocă adus pe Pământ de pe asteroidul Bennu în cadrul unei misiuni care s-a încheiat în septembrie. Mai exact, în mostra de rocă au fost descoperiți 14 dintre cei 20 de aminoacizi pe care formele de viață de pe Pământ îi folosesc pentru a crea proteine. În plus, au fost descoperite o serie de elemente care stau la baza formării ADN-ului. Descoperirea nu confirmă existența unor forme de viață extraterestre, însă confirmă că o serie de condiții necesare pentru apariția vieții sunt larg răspândite în Univers. (Nature Astronomy)

5. Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au respins, în şedinţa de sâmbătă seară, supunerea la vot, în plenul Parlamentului, a solicitării POT de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis. ”Ştiu că această suspendare ar trece şi că inclusiv parlamentarii lor ar vota pentru, altfel ar fi lăsat-o să ajungă la vot”, a afirmat liderul POT, Anamaria Gavrilă. (News.ro)

6. Raportul JATO Dynamics cu privire la înmatriculările de mașini noi din Europa în 2024 conține un detaliu interesant: circa 5% din totalul autoturismelor vândute anul trecut în Europa au fost asamblate în România. (Economica)

7. Ministrul Educației, Culturii și Științei din Țările de Jos, Eppo Bruins, a declarat că autoritățile olandeze fac totul pentru a recupera piesele de tezaur furate de la Muzeul Drents. De asemenea, oficialul a admis că Olanda va plăti despăgubiri României. (Hotnews)

8. Președintele PNL Ilie Bolojan a mărturisit că, în ultimele două luni, a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis doar la consultările de la Palatul Cotroceni pentru formarea guvernului. Bolojan susţine că nu a avut o relaţie rece cu Klaus Iohannis, ci pur şi simplu n-a avut ”niciun fel de tangenţă” cu şeful statului după alegerile parlamentare din 2016, când a renunţat la funcţia de secretar general al PNL şi s-a concentrat exclusiv pe politica locală. (News.ro)

9. Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbăta tarife mari pentru importurile din Canada, Mexic și China, o mișcare care va duce la un conflict comercial între SUA și trei dintre cei mai mari parteneri comerciali ai săi. Trump a emis un ordin executiv prin care se aplică tarife suplimentare de 25% tuturor importurilor din Canada și Mexic, cu excepția produselor petroliere și energetice canadiene, care vor fi supuse unei taxe de 10%. Canada este de departe cel mai mare furnizor străin de petrol pentru SUA, reprezentând aproximativ 60% din importurile sale de țiței. Importurile din China vor fi taxate cu un tarif suplimentar de 10%. (FT)

Din Cronica Sportivă: Simona Halep, locul 868 WTA, va evolua cu italianca Lucia Bronzetti, locul 66 mondial, în primul tur la Transylvania Open, turneul de categorie 250 WTA, cu premii de 275.094 de dolari.

10. Statele Unite vor ca Ucraina să organizeze alegeri, posibil până la sfârşitul anului, mai ales dacă Kievul poate ajunge la un acord de încetare a focului cu Rusia în următoarele luni, a declarat pentru Reuters emisarul preşedintelui SUA Donald Trump pentru această țară. (News.ro)

Fotografia dimineții – Studenţii sârbi au organizat, sâmbătă, un protest masiv şi au blocat podurile peste Dunăre la Novi Sad, pentru a marca trei luni de la prăbuşirea unui acoperiş de beton la gara din acest oraş, care s-a soldat cu moartea a 15 persoane. Profimedia:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Democrații preiau controlul Camerei, Republicanii păstrează Senatul
Nivelurile de dioxid de carbon din atmosfera Terrei au crescut până la valori care sunt cu peste 50% mai mari decât cele din perioadele preindustriale – Cronica dimineții