Brazilia a adoptat o lege care prevede restricționarea folosirii smartphone-urilor la nivel național în școli și licee – Cronica de Tehnologie
1. Brazilia a adoptat o lege care prevede restricționarea folosirii smartphone-urilor la nivel național în școli și licee. Două treimi din școlile braziliene aveau deja propriile restricții privind utilizarea smartphone-urilor, în vreme ce 28% dintre acestea o interzic complet. (AP)
2. Președintele Statelor Unite a semnat un ordin executiv menit să sprijine dezvoltarea centrelor de date. Companiile vor putea construi centre de date și instalații de energie curată pe terenuri federale închiriate. (The Verge)
3. Pentru prima oară din 2015, cota de piață a Google la nivel global a scăzut sub 90% în ultimul trimestru al anului trecut. Regresul pare să vină din zona asiatică, în mod special, unde cota de piață a gigantului american este mai puțin consistentă decât în celelalte regiuni. (SEL)
4. Apple este pe punctul de a finaliza inspectarea celei mai noi generații de cipuri dezvoltate de TSMC la fabrica din Arizona. Prima livrare către Apple a cipurilor pe 4nm ar urma să fie realizată până la finele primului trimestru al anului. (Nikkei)
5. Pixelfed, o platformă socială descentralizată, care concurează cu Instagram, și-a lansat aplicațiile de Android și iOS. Meta a recunoscut că a blocat link-urile postate pe propriile rețele sociale către acesta, dar spune că a fost vorba de o greșeală. (Profit.ro)
6. FBI a șters de la distanță de pe calculatoarele a 4.200 de americani un malware folosit de hackerii chinezi în ultimii ani. Operațiunea, care a avut la bază un mandat judecătoresc, a fost realizată cu ajutorul autorităților franceze, care spun că milioane de computere din toată lumea au fost infectate cu malware-ul numit PlugX. (TechCrunch)
7. Amazon lucrează la transformarea Alexa cu ajutorul inteligenței artificiale, însă inginerii companiei s-au confruntat cu mai multe dificultăți tehnice. Într-un final, Alexa va fi relansat sub forma unui așa-numit agent AI.(FT)
8. Blue Origin a anulat lansarea rachetei New Glenn cu câteva minute înainte de ora programată, din cauza unei dificultăți tehnice nespecificate. Misiunea ar fi trebuit să reprezinte primul zbor orbital pentru compania lui Jeff Bezos și, totodată, inaugurarea rachetei de aproape 100 de metri lungime. (Futurism)
9. Project DIGITS, supercomputerul personal anunțat de Nvidia la CES, ar putea da naștere unei noi generații de PC-uri cu Linux. Asta pentru că Nvidia vrea să facă din DIGITS un sistem mainstream, accesibil și utilizatorilor finali. (ZDNet)
10. ChatGPT lansează Tasks, o funcționalitate care permite programarea la o anumită oră a realizării comenzilor date chatbot-ului. Aceasta va fi disponibilă, cel puțin la început, doar abonaților Plus, Pro și Teams. (Profit.ro)