Iohannis: Cum să plec, dacă Constituţia îmi spune că trebuie să stau? – Cronica dimineții

1. Președintele Klaus Iohannis a declarat, despre alegerile prezidenţiale, că intervenţia a fost atât de subtilă şi atât de complexă, încât mare parte a fost găsit după primul tur de scrutin, influenţa străină fiind găsită ulterior. Iohannis a mai declarat că în acest caz am avut un sprijin semnificativ de la parteneri strategici. (News.ro)

2. Agenția de rating Fitch a revizuit la negativă perspectiva ratingului de țară. Ratingul este BBB-. Incertitudinea politică în creștere și nivelul ridicat al deficitului sunt motivele invocate. Perspectiva din partea agenției Fitch a mai fost negativă, cel mai recent în perioada aprilie 2020 – martie 2023. Din martie 2023, perspectiva era stabilă. (Profit.ro)

3. În România anului 2024, 48% dintre copiii din mediul rural (aproximativ 864.000 de copii) trăiesc în familii în care banii abia ajung de la o lună la alta sau nu ajung nici pentru strictul necesar. Mai mult, 38% dintre familiile din rural au fost în situaţia de a renunţa la cumpărarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte copiilor, conform unui amplu studiu despre situaţia copiilor de la sate, lansat de World Vision România. (News.ro)

4. USR a cerut demisia președintelui Klaus Iohannis când i se încheie mandatul, adică în 21 decembrie și dă ultimatum până luni coaliției pentru acceptarea unor măsuri, între care: adoptarea bugetului, demiterea șefului AEP și a șefilor serviciilor secrete, a anunțat Elena Lasconi (G4Media). Președintele Klaus Iohannis a declarat că în Constituţie e precizat clar că mandatul preşedintelui se încheie în momentul în care preşedintele nou ales depune jurământul, fără niciun fel de interpretare şi acelaşi lucru a fost spus şi de către CCR. ”Cum să plec, dacă Constituţia îmi spune că trebuie să stau? Dacă aş pleca, ar trebui să plec prin demisie” (News.ro). Liderii coaliției pro-europene PSD, PNL și UDMR sunt de părere că reprezentanții USR nu sunt dispuși să-și asume un proiect comun de guvernare. Într-un comunicat oficial, aceștia critică lista de cerințe a USR, considerând că aceasta nu a fost „argumentată” în cadrul coaliției. (G4Media)

Din Cronica de Tehnologie: Databricks primește $10 miliarde de la Andreessen Horowitz și Thrive Capital, printre alții, în ceea ce reprezintă una dintre cele mai mari finanțări din istorie. Compania, care se laudă cu prima platformă de data intelligence bazată pe AI din lume, este acum evaluată la $62 de miliarde. (WSJ)

5. România a reușit să reducă gap-ul de TVA de la 36,7% în 2021 la 30,6% în 2022 – o scădere prea mică pentru paleta de măsuri implementate – dar în 2023 a crescut din nou, la 33,7%, potrivit estimărilor Comisiei Europene. Valoarea TVA-ului care ar fi putut fi încasat la buget, dar care nu a fost colectat de ANAF, s-a ridicat astfel la 8,5 miliarde de euro în 2022, față de 9 miliarde de euro în anul precedent. Gap-ul de TVA din România continuă să fie cel mai ridicat din UE și rămâne la un nivel de peste cinci ori mai mare decât media UE, reiese dintr-un raport publicat miercuri de Comisia Europeană. (Cursdeguvernare)

6. Cătălin Ranco Piţu, procurorul care a lucrat la dosarul Revoluţiei Române, a declarat că dosarul Revoluţiei are 500.000 de file şi 3.000 de volume. Despre concluziile anchetei, el a precizat că a fost o mână internă, nu un amestec al vreunei forţe din străinătate, iar fenomenul terorist a fost inventat. Procurorul a mai spus că a fost o lovitură de stat, nu doar o revoluţie autentică. (News.ro)

7. România se numără printre țările Uniunii Europene cu cele mai reduse proporții de cetățeni care merg în vacanță, anul trecut doar 25% dintre românii de peste 15 ani petrecând cel puțin o noapte într-o unitate de cazare, în comparație cu media UE27 de 63% pentru aceeași categorie de vârstă, arată Monitorul Social, proiect al Fundației Friedrich Ebert România. (Profit.ro)

8. Jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport anunță, în mod oficial, că omul de afaceri Dan Șucu este noul acționar majoritar al echipei de Serie A Genoa. Informația a fost confirmată de formația italiană de fotbal. Este o premieră ca un român să fie acționar majoritar al unui club puternic din prima liga italiană de fotbal. (Profit.ro)

9. Ucraina nu va fi invitată niciodată să adere la NATO, iar Rusia nu-şi va retrage niciodată trupele din Peninsula Crimeea anexată şi din alte părţi ocupate ale Ucrainei, a declarat miercuri în Comisia Parlamentară a Afacerilor Europene premierul slovac Robert Fico. (News.ro)

10. Președintele ales al SUA, Donald Trump, a evocat din nou miercuri, pe reţelele sociale, ideea de a face din Canada al 51-lea stat al Statelor Unite, spunând că este o „idee excelentă”, într-un moment în care vecinul nordic se află în plină criză politică. Canadienii „ar economisi masiv în ce priveşte impozitele şi protecţia militară. Cred că este o excelentă idee. Al 51-lea stat!!!” (Hotnews)

Fotografia dimineții – Mai mulți tineri fac fotografii în timp ce privesc priveliștea asupra orașului Damasc, capitala Siriei. Chris McGrath/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Suntem aproape la fel de bogați ca în 2008 – Cronica dimineții
Cronica dimineții – 25 de ani de la genocidul din Rwanda