România și-a cheltuit tot bugetul public pe 2024 până în data de 24 octombrie – Cronica dimineții

1. Miniștrii de interne din Uniunea Europeană vor lua joi decizia aderării depline la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei şi vor stabili de la ce dată se vor desfiinţa controalele la graniţele terestre, după ce Austria şi Olanda au fost de acord să-şi ridice veto-ul la care au recurs în ultimii doi ani. (News.ro)

2. Liderii partidelor pro europene au convenit ca viitorul guvern să aibă 16 portofolii în loc de 18. Ministerul Familiei va fi integrat în Ministerul Muncii, iar Ministerul Energiei va fi comasat cu Ministerul Economiei. O altă variantă discutată a fost ca Ministerul Turismului să fie comasat cu Ministerul Culturii. În privința portofoliilor, în acest moment s-a convenit ca ministerele să fie împărțite astfel: PSD – 7 ministere PNL – 4 ministere USR – 3 ministere UDMR – 2 ministere (Libertatea)

3. România și-a cheltuit tot bugetul public pe 2024 până în data de 24 octombrie (cel mai devreme dintre toate statele UE), în restul zilelor trăind ”pe datorie”, reiese din calculele think-tankului austriac Agenda Austria. (Cursdeguvernare)

4. Vicepreședintele USR Vlad Voiculescu a declarat că fostul primar al Sectorului 1 Clotilde Armand nu îşi va putea prelua mandatul de parlamentar întrucât, în urma deciziei ICCJ, operează interdicţia de a mai ocupa o funcţie publică, printre care şi cea de parlamentar, pentru o perioadă de 3 ani. Astfel, mandatul va fi preluat de următorul candidat aflat pe lista USR la alegerile Bucureşti pentru Senat. (News.ro)

5. Grupul austriac OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, OMV Petrom, a decis rezilierea contractului de furnizare de gaze naturale pe termen lung cu Gazprom Export, invocând multiple încălcări fundamentale ale obligațiilor contractuale de către compania rusă. (Profit.ro)

Din Cronica Sportivă: FCSB joacă pe terenul nemților de la Hoffenheim, joi, de la ora 19:45, în etapa cu numărul 6 din faza principală a Ligii Europa.

6. Grupul Popularilor din Parlamentul European cere revizuirea deciziei de a interzice autovehiculele cu combustie internă. Eurodeputații spun că susţin tranziţia spre o industrie auto neutră din punct de vedere al emisiilor, dar această trecere trebuie făcută întărind industria auto şi protejând lucrătorii europeni, nu punând în pericol locurile de muncă ale oamenilor şi competitivitatea noastră pe plan global. (Digi24)

7. Politico scrie că președintele francez Emmanuel Macron va discuta cu premierul polonez Donald Tusk despre desfășurarea unei forțe de menținere a păcii în Ucraina postbelică atunci când cei doi lideri se vor întâlni joi la Varșovia. (Hotnews)

8. Un nou studiu asupra copiilor care trăiesc în războiul din Gaza arată că 96% dintre ei simt că moartea lor este iminentă și aproape jumătate își doresc să moară din cauza traumei prin care au trecut. (TheGuardian)

9. Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depășește $400 de miliarde, compania sa SpaceX fiind evaluată la $350 de miliarde de dolari într-o nouă rundă de investiții. Averea lui Musk a crescut cu 66% de la victoria în alegeri a lui Donald Trump. (Profit.ro)

10. Liderul AUR, George Simion, a solicitat miercuri seară demisia președintelui Klaus Iohannnis și a judecătorilor de la Curtea Constituțională a României (CCR), în contextul anulării alegerilor prezidențiale, acuzându-i de organizarea unei „lovituri de stat”. Mai mult, Simion a anunțat că intenționează să demareze procedura de suspendare a președintelui Iohannis, afirmând că în noua legislatură există suficiente voturi în vederea acestui demers. (Hotnews)

Fotografia dimineții – La Timişoara a început montarea Portalului Libertăţii, o instalaţie luminoasă de mari dimensiuni, amplasată pe malul râului Bega, în zona verde nou creată anul acesta, şi care va fi accesibilă publicului între 16 decembrie 2024 şi 2 ianuarie 2025. Portalul va avea o coloană sonoră ce recreează atmosfera Revoluţiei, incluzând scandări şi focuri de armă.

Ți-ar mai putea plăcea
Biden şi-a anunţat retragerea din cursa pentru realegere – Cronica dimineții
Cronica diminetii – Gabriela Firea continua declaratiile impotriva lui Dragnea